Un român a fost evacuat din Afganistan cu un avion militar. A ajuns în siguranţă în Pakistan

19 08. 2021
m1

„Celula de criză interinstituţională, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetăţenilor români care şi-au manifestat opţiunea de a fi repatriaţi din Afganistan, informează că un prim zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii şi a reuşit evacuarea, în această etapă, a unui cetăţean român pe această cale. Astfel, aeronava militară de transport a Forţelor Aeriene Române a aterizat în cursul nopţii pe aeroportul internaţional din Kabul în condiţii de siguranţă. Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate. La bordul aeronavei a fost preluat, în această etapă, un cetăţean român, angajat al unei agenţii NATO, aflat deja pe aeroportul internaţional din Kabul, care a optat pentru evacuare”, informează MAE într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, condiţiile de securitate deosebit de dificile şi periculoase din Kabul au făcut ca accesul altor grupuri de cetăţeni români spre aeroport să nu poată fi realizat până la momentul prezenţei aeronavei româneşti pe aeroport, deşi exista o astfel de perspectivă, scrie Agerpres.

„Este de precizat, de asemenea, că accesul către aeroport este îngreunat şi de procedurile de verificare de la diferite puncte de control şi de numărul ridicat de persoane interesate să ajungă la aeroport, iar intrarea în aeroport este în sine un proces complex. De altfel, există şi alţi cetăţeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluaţi de aeronavele trimise de statele lor. Având în vedere faptul că cea mai mare parte a cetăţenilor români care au optat pentru evacuare se află în locaţii din afara aeroportului internaţional, autorităţile române din cadrul Celulei de criză interinstituţionale au efectuat demersuri complexe, pe canale specifice, pentru asigurarea transferului lor către aeroport. De asemenea, Celula de criză interinstituţională menţine permanent legătura cu cetăţenii români aflaţi în diversele locaţii din Kabul”, mai spune MAE.

După ce a preluat cetăţeanul român, aeronava a decolat cu destinaţia Islamabad, unde a ajuns în condiţii de siguranţă, fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan.