Un român, atacat cu un pistol într-o parcare în Austria
Incidentul a avut loc sâmbătă într-o parcare subterană din Viena. Românul Dumitru M. se pregătea să urce în maşină împreună cu soţia şi copilul, când a fost abordat de un şofer de 22 de ani.
Românul în vârstă de 41 de ani încărcase cumpărăturile în maşină şi mutase vehiculul un metru pentru a permite accesul soţiei şi copilului.
Însă tânărul Qazim G., care aştepta pentru locul de parcare, şi-a pierdut cumpătul, a coborât din maşină şi a deschis focul spre român. Acesta s-a ferit, iar glonţul nu l-a atins.
Agresorul s-a urcat în propria maşină şi a fugit, fiind identificat ulterior.