Un sat întreg a fost pierdut în instanţă. Decizia e definitivă

Locuitorii din Nadăş, județul Arad, și-au pierdut satul în instanță. După mulți ani de dispute, judecătorii Tribunalului Olt au decis că satul arădean să reintre în proprietatea familiei Colțeu, iar decizia este irevocabilă.
Economica.net - mie, 06 feb. 2019, 10:53
Un sat întreg a fost pierdut în instanţă. Decizia e definitivă

Familia a fost împroprietărită, în 2006, cu aproape toate terenurile din localitate.

Localnicii din Nadăş au susținut mereu că familia Colțeu a obținut de la stat terenuri la care nu ar fi avut dreptul pentru că ar fi falsificat documentele de moștenire.

Procurorii DNA au stabilit falsificarea certificatului de moştenitor prin care membrii familiei Colţeu au obţinut aproape tot satul Nadăş, dar moştenirea nu a fost desfiinţată automat, fiind nevoie de mai multe procese, scrie TVR.

 

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 de miliarde de lei
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar rulajul a depăşit 1,37 de miliarde de lei (276,36 de milioane de euro) pe fondul tranzacţiilor cu......
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir ...
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei ...
Ţările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ţinte privind cheltuielile pentru apărarea civilă şi sprijinul ...
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta nu va fi de acord cu nicio parte a misiunii Uniunii Europene de pregătire militară ce va avea loc în interiorul ...