Un secretar de stat din Ministerul Economiei i-a luat locul lui Alexandru Dunca la ANPC

Economica.net
03 11. 2015
bogdan_pandelica_45757600

Numirea lui Pandelică vine după ce, marţi seara şeful Executivului l-a eliberat din funcţie pe Marius Alexandru Dunca care era preşedinte la ANPC.

Totodată, şeful Guvernului a decis eliberarea lui Aurel-Sorin Encuţescu din funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei.

Marcel Bogdan Pandelică s-a născut la 2 septembrie 1967.

Între 1986 şi 1992 a studiat la Institutul Politehnic Bucureşti, devenind inginer. Obţine şi diplomă de economist din partea Universităţii din Piteşti, în 2004, pentru ca în 2006, să obţină un master în consultanţă în management din partea aceleiaşi instituţii piteştene. 

În 2013, urmează cursuri de politică externă şi diplomaţie la Institutul Diplomatic Român. 

Printre alte cursuri absolvite sunt cele din 1993, de administraţia afacerilor şi administraţie publică, Paris, precum şi cele de administraţie publică de la Salonic, din 2001.

A lucrat ca: reprezentant naţional la Organizaţia de cercetare piaţă din Paris, divizia Europa de Est (1992-1994); director general al Mentor Trading, Piteşti (1994-2000); director comercial la Romulux SA, Târgovişte (2000-2001); consultant management la Mentor Trading, Piteşti (2001-2009); director general la Erste Automobile, Piteşti (2004- ianuarie 2009); preşedinte al Autorităţii Naţionale a Protecţiei Consumatorilor, Bucureşti (ianuarie-septembrie 2009); consilier local – preşedinte Consiliu Buget Finanţe (iunie 2000-martie 2009); consultant management în cadrul Consiliului Judeţean Argeş (februarie 2010 – mai 2011); vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale a Protecţiei Consumatorilor, Bucureşti (mai 2012 – august 2013); subsecretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, departamentul pentru energie (septembrie 2013 – martie 2014).

Din martie 2014, a fost secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, responsabil cu comerţul exterior şi relaţii internaţionale.