Un şeic din Kuweit acuză UBS că i-a oferit un comision de 20 mil. dolari, pe care nu l-a plătit
„Şeicul Meshal Jarah Al Sabah a declarat sub jurământ că UBS i-a oferit un comision în 2009 pentru a influenţa eşecul unei oferte a grupului francez Vivendi pentru activele africane Zain, cea mai mare companie de telefonie mobilă din Kuweit, şi facilitarea pentru UBS a unui rol major în găsirea unui alt cumpărător”, a relatat publicaţia americană.
În 2012, şeicul a dat în judecată banca elveţiană la un tribunal din Dubai, unde UBS desfăşoară activităţi, afirmând că banca nu i-a plătit comisionul.
Banca elveţiană respinge cu fermitate acuzaţiile.
„UBS dezminte acuzaţiile şi se apără cu putere faţă de această reclamaţie”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al instituţiei financiare.
Potrivit WSJ, UBS a recunoscut, în cursul procedurii judiciare, că reprezentanţi ai săi s-au întâlnit cu şeicul Meshal Jarah Al Sabah, fost funcţionar al Ministerului de Interne din Kuweit, dar din motive pur sociale, fără să fie discutate afaceri.
În 2010, activele africane ale Zain au fost vândute grupului indian Bharti Airtel pentru 10,7 miliarde de dolari. UBS a fost principalul consultant în această tranzacţie, la care şeicul susţine că a contribuit.