Un sfert din consumul de energie al României vine din import în această seară, ca urmare a avariei de la Cernavodă, survenită într-un moment în care eram oricum în deficit

În seara zilei de vineri, sistemul energetic românesc funcționează cu energie din import la o putere de 2.000 MW, ca urmare de defecțiunii de la centrala nucleară Cernavodă.
Mihai Nicuţ - vin, 19 iul. 2024, 21:26
Un sfert din consumul de energie al României vine din import în această seară, ca urmare a avariei de la Cernavodă, survenită într-un moment în care eram oricum în deficit

Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 19 iulie 2024 din cauza unei disfuncționalități în partea clasica a centralei, fară impact asupra securității nucleare, a anunțat Nuclearelectrica, operatorul centralei.

“Specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile. Deconectarea automată și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare, personalului și populației”, mai arată compania.

Deconectarea unui grup de 700 MW, cea mai mare unitate de generare din Sistemul Energetic Național, a picat însă foarte prost, în condiții de consum crescut din cauza temperaturilor mari, care au forțat autoritățile să pună în producție zilele trecute orice MW disponibil, inclusiv în centrale pe cărbune redeschise sau în grupuri care erau oprite planificat și a trebuit să fie repornite rapid.

Ca urmare a ieșirii din sistem a Unității 1 de la Cernavodă, a crescut rapid producția în centralele hidro, dar a venit mai rapid și energie din rețelele vecine, pentru a suplini lipsa celor 700 MW, în condițiile consumului de vârf de seară. Cel mai probabil, cea mai mare parte a energiei vine din rețeaua bulgară – la ora redactării acestei știri, se importa energie din Bulgaria la o putere de 1.090 MW.

În teorie, situația nu este una care să ridice probleme în situații obișnuite, în condițiile în care capacitatea transfrontalieră a României este de circa 3.000 MW, dar situația de acum este complicată de consumul mai mare al zonei, de unele opriri de grupuri din țările vecine, dar și de poziția Ucrainei, care este importator de energie din zonă, pentru a-și acoperi propriile nevoi, ca urmare a distrugerii unei capacități de 9.000 MW.

Din fericire, consumul în vârf este ceva mai redus, de doar 8.000 MW (zilele trecute au fost și 8.500 MW instantaneu).

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Vom crea un regim în care societăţile inactive ori se declară active din nou, ori vor intra într-o procedură de dizolvare, lichidare şi radiere după caz
Alexandru Nazare: Vom crea un regim în care societăţile inactive ori se declară active din nou, ori vor intra într-o ...
Ministerul de Finanţe va crea un regim în care societăţile inactive vor avea termene clare până la care ori se declară active din nou, ori vor intra într-o procedură de dizolvare, lichidare......
BNR: Investițiile directe ale nerezidenților au fost de 2,779 de miliarde de euro în primele șase luni din 2025
BNR: Investițiile directe ale nerezidenților au fost de 2,779 de miliarde de euro în primele șase luni din 2025
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au crescut la 2,779 de miliarde de euro după primele şase luni ale ...
Schimbare la conducerea Ingka Group, societatea care deține majoritatea magazinelor IKEA. Directorul general Jesper Brodin a demisionat, iar în locul lui vine adjunctul Juvencio Maetzu
Schimbare la conducerea Ingka Group, societatea care deține majoritatea magazinelor IKEA. Directorul general Jesper Brodin ...
Jesper Brodin, directorul general de la Ingka Group, entitatea care deţine majoritatea magazinelor IKEA, a demisionat după ...
Studiu BCG: Doar 0,1% din clienții de top generează 37% din valoarea globală a pieței de lux. Segmentul ultra-high-end reprezintă motorul creșterii în următoarele 18 luni
Studiu BCG: Doar 0,1% din clienții de top generează 37% din valoarea globală a pieței de lux. Segmentul ultra-high-end ...
Boston Consulting Group (BCG) a prezentat rezultatele celei de-a 11-a ediții a Altagamma Consumer & Retail Insight, studiul ...