Un sfert dintre IMM-urile din România au nevoie de roboţi software inteligenţi pentru digitalizare – sondaj

Aproape un sfert (23,7%) dintre companiile mici şi mijlocii din România susţin că au nevoie de roboţi software pentru a accelera digitalizarea activităţii şi a creşte eficienţa operaţională prin automatizarea operaţiunilor, potrivit unui sondaj online, publicat miercuri.
Lidia Neagu - mie, 12 mai 2021, 11:03
Un sfert dintre IMM-urile din România au nevoie de roboţi software inteligenţi pentru digitalizare - sondaj

Conform cercetării Tailent, companie locală specializată în dezvoltarea de roboţi software inteligenţi, mai mult de jumătate dintre respondenţi (53%) consideră că principalul avantaj al acestor roboţi pentru o afacere ar fi creşterea eficienţei operaţionale, urmat de reducerea costurilor (31,6%) şi de creşterea vânzărilor (18,4%).

În plus, 39% din totalul persoanelor intervievate au spus că echipa ar beneficia de sprijinul tehnologiei RPA pentru a lăsa sarcinile plictisitoare şi repetitive în seama roboţilor software inteligenţi, iar aproape 24% cred că angajaţii se vor putea ocupa astfel de activităţi mai creative.

Pe de altă parte, doar 8% dintre reprezentanţii companiilor sunt de părere că echipa ar putea fi reticentă la integrarea tehnologiei în procesele operaţionale ale companiei, în timp ce 29% apreciază că ar putea exista şi unele temeri că roboţii software ar putea înlocui anumite poziţii din companie.

Totodată, aproape jumătate (47,4%) dintre companiile care au participat la sondajul de specialitate afirmă că roboţii software inteligenţi sunt utili pentru a elimina acţiuni repetitive şi pentru a creşte eficienţa operaţională dintr-o organizaţie. În acelaşi timp, circa 30% dintre cei chestionaţi declară că utilizarea de roboţi software poate duce la o creştere a eficienţei muncii de la distanţă, la o dezvoltare mai rapidă a companiei şi la accelerarea digitalizării, cu efecte pozitive asupra evoluţiei afacerii.

„RPA este o industrie care a accelerat puternic în ultimii ani, iar România a devenit deja un furnizor global important de soluţii bazate pe această tehnologie. 24% dintre companiile mici şi mijlocii participante la sondajul Tailent folosesc deja tehnologii de automatizare, iar jumătate spun că iau în calcul integrarea tehnologiei RPA în activitate anul acesta sau în viitor. Cu toate acestea, jumătate dintre companii consideră că principala barieră în implementarea roboţilor software inteligenţi este costul ridicat – deşi peste 47% spun că îl consideră o investiţie fezabilă şi avantajoasă în raport cu beneficiile -, iar peste 36% consideră că se vor confrunta cu o lipsă de pregătire a angajaţilor privind adopţia şi utilizarea tehnologiei RPA”, menţionează sursa citată.

De asemenea, aproape un sfert (23,7%) dintre companiile mici şi mijlocii din România susţin că au nevoie de roboţi software pentru a accelera digitalizarea propriei activităţii şi pentru a creşte eficienţa operaţională prin automatizarea operaţiunilor.

Sondajul Tailent a fost realizat în luna aprilie a acestui an, în mediul online, în rândul reprezentanţilor a 136 de companii mici şi mijlocii din România.

Tailent este un start-up românesc orientat pe dezvoltarea de tehnologii inovatoare de automatizare de tip Robotic Process Automation (RPA) şi care a încheiat parteneriate cu companii din România şi de pe plan internaţional printre care: Visa, ETA2U, Serviceaide, Logiscool, Aliant şi Recycle International.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...