Un celebru soi românesc de roşii, creat în anii ’80, va ajunge în magazinele nemţilor de la Lidl
Celebru în anii ’80-’90 pentru gustul deosebit, dar lăsat deoparte de fermierii români după Revoluţie, soiul de roşii Buzău 1600 va reveni din această vară pe rafturile unui lanţ internaţional de retail. Printr-o colaborare pe care a iniţiat-o anul trecut cu Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău (SCDL Buzău), Lidl va comercializa cel puţin 150 de tone din acest soi. Producţia va fi asigurată de trei producători locali care au încheiat un contract cu Lidl în acest sens.
„Răsadurile sunt în creştere la Staţiunea de Cercetare de la Buzău. Avem trei producători cu care am încheiat contracte şi care vor cultiva acest soi de roşii spre a fi comercializate în magazinele Lidl”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alexandru Mag, director de achiziţii în cadrul Lidl.
Soiul de roşii Buzău 1600 a fost ales dintre alte patru soiuri vechi româneşti, în urma unor degustări organizate de Lidl în vara anului trecut. Planta dă fructe mari, de aproximativ 200 de grame bucata, de formă sferică şi culoare roşie uniformă, considerate de cercetători benefice în prevenţia bolilor canceroase. Aceasta datorită conţinutului mare de licopen, un antioxidant puternic cu proprietăţi antiproliferative (inhibă dezvoltarea celulelor canceroase).
„Aceste soiuri (Buzău 1600 şi Buzău 22 care au fost pe lista Lidl -n.red) sunt creaţii din anii ’80, tradiţionale pentru România. Sunt soiuri apreciate pentru formă şi aromă, dar neglijate în ultimii ani de marii cultivatori din cauza apariţiei hibrizilor care fac fructe multe mai rezistente în timp. Acestea rezistă undeva la 10 zile dacă sunt culese mai devreme, faţă de hibrizi care fac fructe ce se pot păstra şi luni de zile de la recoltare. De aceea, legumicultorii le cultivă doar pentru uzul personal”, explica pentru ECONOMICA.NET dr. inginer Costel Vânătoru din cadrul SCDL Buzău, inventatorul celorlalte trei soiuri testate de Lidl.
Urmează ceapa de Buzău
Potrivit managerului Lidl, tot de la Staţiunea de Cercetare Buzău vor fi luate şi răsadurile pentru ceapa de apă ce urmează a fi comercializată în magazinele companiei din toamna acestui an. „Încercăm cu ceapa de apă Băzău. Sunt trei producători care vor lua seminţe de la Staţiune”, a mai spus Mag.
Comerciantul are în plan ca, în plin sezon de legume şi fructe, să asigure 100% din necesarul de marfă din producţia internă. „Dacă lucrurile merg bine, în sezon vom avea 100% marfă românească pe rafturi. Putem asigura din România toată cantitatea de cartofi, morcovi, ceapă, varză, vinete, dovlecel, ceapă verde sau salată verde”, a mai explicat Mag. Potrivit acestuia, la cartodi şi morcovi producţia este chiar mai mare decât cererea ceea ce face ca aceste produse să fie disponibile pentru export în cadrul reţelei Lidl.
Compania a anunţat că, din septembrie anul acesta, va colabora doar cu producătorii români certificaţi Global GAP, un standard recunoscut la nivel internaţional care certifică o productie agricolă sigură şi durabilă. De asemenea, pentru a putea intra cu marfa pe rafturile Lidl, retailerul cere producătorilor români o concentraţie de pesticide de cel mult o treime din nivelul acceptat prin lege.
Citeşte şi: Premieră în retail. Pepenii româneşti intră în magazinele Lidl din Cehia