Un spital din România va fi reabilitat termic cu fonduri europene

Spitalul Municipal "dr.Alexandru Simionescu" din municipiul Hunedoara va fi reabilitat termic printr-un contract cu finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 23,1 milioane de lei, ce a fost câştigat de Primăria Hunedoara, documentele de finanţare fiind semnate luni, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest. 
Economica.net - lun, 10 sept. 2018, 17:00
Un spital din România va fi reabilitat termic cu fonduri europene

„Prin acest proiect, ne dorim diminuarea costurilor cu încălzirea spitalului, iar din banii economisiţi vrem să facem alte investiţii aici, cum ar fi îmbunătăţirea condiţiilor din spital şi achiziţionarea de aparatură medicală performantă”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Proiectul de eficientizare energetică a spitalului este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2010 şi are o valoare de 23,17 milioane lei.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 42 de luni, din septembrie 2018 până în martie 2022, interval de timp în care sunt prevăzute mai multe lucrări menite să îmbunătăţească performanţa energetică a clădirii. Printre altele, vor fi izolaţi pereţii exteriori, subsolurile, vor fi înlocuite conductele de distribuţie a agentului termic, sistemul de iluminat şi tâmplăria existentă.

De asemenea, vor fi montate sisteme alternative de energie cum sunt panourile solare şi cele fotovoltaice, cu ajutorul cărora se apreciază că vor fi realizate economii la pregătirea apei calde şi, respectiv, la iluminatul interior.

Acesta este cel de-al cincilea proiect finanţat pe fonduri europene câştigat în acest an de Primăria municipiului Hunedoara, din cele 21 de proiecte depuse la ADR Vest.

Suma totală a acestor proiecte este de peste 67 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Preţurile de consum în Rusia au crescut cu 9,52% în ritm anual în luna decembrie 2024, după un avans de 7,4% în ritm anual în 2023, arată datele statistice definitive publicate miercuri de......
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe în procesele democratice. Cazul României a fost adus și el în discuție
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe ...
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas (foto), ca UE să ...
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
Uniunea Europeană analizează introducerea unor restricţii la importurile de aluminiu rusesc şi totodată o interzicere ...
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
Compania românească ROBOT Industries anunță lansarea noii linii de roboți de curățenie cu AI integrat CleanX R3 5-IN-1 ...