Un start-up britanic susţinut de compania H&M dezvoltă un procedeu ecologic de colorare a fibrelor textile

Un start-up britanic din domeniul biotehnologiei dezvoltă o metodă de vopsire a fibrelor textile care recreează culorile strălucitoare ale păsărilor şi fluturilor cu ajutorul microorganismelor, procedeu care presupune folosirea unei cantităţi reduse de apă şi de substanţe chimice, potrivit Reuters.
Economica.net - mie, 27 nov. 2019, 17:39
Un start-up britanic susţinut de compania H&M dezvoltă un procedeu ecologic de colorare a fibrelor textile

Cu sediul în oraşul britanic Norwich, compania Colorifix beneficiază de susţinerea financiară a diviziei specializate în capital de risc din cadrul gigantului suedez din industria modei H&M.

„Exploatăm abilitatea prin care, în acest caz, microorganismele pot depozita şi fixa un pigment într-un material”, a declarat pentru Reuters directorul ştiinţific al Colorifix, Jim Ajioka.

Procesul de colorare obişnuit, cu pigmenţi sintetici, presupune o cantitate semnificativă de substanţe chimice periculoase, cum ar fi cromul şi alte săruri ale unor metale grele, precum şi resurse ample de energie şi apă, având ca efect contaminarea apelor reziduale şi devenind o sursă importantă de poluare.

Colorifix susţine că metoda sa nu utilizează substanţe chimice periculoase şi reduce cantitatea de apă consumată cu până la 90% în funcţie de echipamentul folosit, pigment şi materialul textil. În plus, procedeul se realizează la temperaturi mai scăzute decât colorarea prin metoda standard.

Cumpărătorii au devenit din ce în ce mai conştienţi de faptul că industria vestimentară este una dintre principalele industrii poluatoare, iar acest fapt determină companiile de retail să ţină cont de impactul asupra mediului generat de întregul ciclul de producţie din industria îmbrăcămintei. Procesul de colorare se numără printre sectoarele cu impact major asupra mediului.

Colorifix, asemenea concurentului său francez PILI, izolează gena unei culori din natură şi o inserează într-o celulă bacteriană, pe care o forţează să reproducă acea culoare şi, totodată, să creeze un duplicat. În procesul de colorare Colorifix, celulele sunt ”eliberate” asupra materialului distribuind pigmenţii, după care soluţia este încălzită rapid pentru distrugerea microorganismelor.

Potrivit directorului executiv Orr Yarkoni, Colorifix este pe cale să lanseze teste la scară industrială în parteneriat cu companii din domeniul modei, printre care H&M, şi producători de textile precum Forster Rohner din Elveţia şi Arvind din India.

„Pentru primele teste, sperăm ca totul să fie pregătit până la Crăciun. Demarăm în mai multe locuri simultan – în Portugalia, Italia şi India”, a spus Yarkoni.

Dacă testele vor avea succes, Colorifix speră să lanseze pe piaţă prima serie de coloranţi cu microorganisme în recipiente de 5 mililitri în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...