Un startup din Bucureşti lansează o reţea wireless destinată dispozitivelor Internet of Things. HARTA

Simfony Mobile, startup bucureştean care îşi propune să furnizeze platforme destinate tehnologiilor din sfera Internet of Things, anunţă lansarea proiectului pilot pentru prima reţea publică wireless destinată proiectelor IoT. Pentru început, reţeaua va acoperi zona de nord-vest a Capitalei.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 08:24
Un startup din Bucureşti lansează o reţea wireless destinată dispozitivelor Internet of Things. HARTA

Reţeaua, bazată pe protocolul LoRaWAN , oferă acoperire extinsă la o lăţime de bandă redusă, cu un consum mic de energie, adresându-se obiectelor conectate la internet. Utilizatorii interesaţi îşi vor putea face cont, apoi vor adăuga senzorii specifici în platformă și vor configura dispozitivele cu datele specifice furnizate de platformă. Datele trimise de senzori vor fi disponibile în Platforma IoT Simfony sau vor putea fi direcționate către aplicații externe.

„Rețeaua LoRa Simfony este deschisă tutoror celor care vor sa dezvolte un proiect IoT, de uz propriu sau oferit ca serviciu altor companii, persoane. Ca să ofer cateva exemple: o companie vrea să dezvolte o soluție de monitorizare și plată automată pentru o parcare privată unde să aibă diferiți senzori LoRaWAN sau un serviciu de monitorizare de bunuri pe raza Bucureștiului sau poate o soluție de citire la distanță a contoarelor (gaz, energie, apă) – în toate aceste scenarii, rețeaua LoRaWAN poate fi folosită eficient”, a declarat într-un comunicat Bogdan Bălan, CEO Simfony Mobile.
Internet of Things (IoT) este un domeniu tot mai dinamic și promite să schimbe radical societatea oferind oportunități de îmbunătățire a modului în care lucrăm, colaborăm, facem cumpărături și ne petrecem timpul liber, spun reprezentanţii Simfony Mobile într-un comunicat.

Una din tehnologiile relativ noi care contribuie la expansiunea rapidă a Internet of Things este LoRaWAN, o reţea de tip LPWAN. Aceasta permite transmiterea de date prin intermediul undelor radio în benzi de frecvență nelicențiate sub pragul de Gigahertz, precum 169 MHz, 433 MHz, 868 MHz (Europa) și 915 MHz (America de Nord).

Rețeaua Simfony permite accesul public oricărui utilizator care vrea să dezvolte un proiect folosind această rețea, persoană fizică sau juridică. Astfel, LoRa Simfony se adresează companiilor care vor să dezvolte proiecte IoT, în special cele de tip Smart City (dar nu exclusiv), cât și pasionaților de tehnologie care vor să experimenteze cu aceste tehnologii.

În faza pilot, accesul la rețea este semiautomat și necesită contactarea echipei de suport Simfony Mobile pentru activarea serviciului, însă în următoarea fază va deveni posibil accesul automat la platformă / rețea.

Pentru început, accesul la rețea este gratuit. Planurile de viitor pentru rețeaua LoRaWAN de la Simfony includ o lansare publică odată cu extinderea geografica a rețelei pe baza cerințelor si feedback-ului din piață.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Merz crede că mijloacele diplomatice de soluționare a războiului din Ucraina au fost epuizate
Cancelarul german Merz crede că mijloacele diplomatice de soluționare a războiului din Ucraina au fost epuizate
Mijloacele diplomatice de soluționare a războiului în Ucraina au fost epuizate, a declarat miercuri cancelarul german Friedrich Merz, promițând să continue să sprijine lupta Kievului......
Bolojan, încă o măsură de austeritate: cere limitarea deplasărilor externe pentru bugerii Guvernului
Bolojan, încă o măsură de austeritate: cere limitarea deplasărilor externe pentru bugerii Guvernului
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea ...
Încă o schimbare în factura de energie electrică. Ce vor găsi clienții
Încă o schimbare în factura de energie electrică. Ce vor găsi clienții
Furnizorii de energie au fost obligați, din nou pe ultima sută de metri, să opereze o nouă modificare în facturile de ...
Clasamentul final al celor mai profitabile 25 de companii în 2024. Firmele din top au plătit taxe de peste un miliard de euro pe profitul lor
Clasamentul final al celor mai profitabile 25 de companii în 2024. Firmele din top au plătit taxe de peste un miliard de ...
Cele mai profitabile 25 de companii din 2024 au generat taxe pe profit de peste un miliard de euro. Singurii antreprenori ...