Un startup românesc de AI și big data obține o investiție de 6 milioane de dolari și caută pe piața locală ingineri de date

21 02. 2023
Veridion fondatori

Runda de tip late seed a fost finanțată de fondurile de investiții LAUNCHub Ventures, OTB Ventures, Underline Ventures. La rundă au participat și investitorii existenți GapMinder Venture Partners și Day One Capital.

Veridion utilizează tehnologia de inteligență artificială (AI) pentru a analiza miliarde de pagini web pe săptămână, cu scopul de a construi și menține o bază de date cu adevărat precisă, la scară globală, de date despre companii. Bazele de date obținute astfel pot fi apoi utilizate de companii pentru găsirea de furnizori, automatizarea proceselor de ”underwriting”, modelare de risc, cercetare de piață, etc. La momentul scrierii acestui articol, Veridion se îndreaptă spre a deveni un lider pe piața datelor firmografice, cu o bază de date cu peste 60 de puncte de date despre peste 80 de milioane de companii, actualizată săptămânal.

Piața de date firmografice în care Veridion activează este evaluată la 211 miliarde de dolari în 2022 și este estimată să crească la 291 miliarde de dolari până în 2027, cu tehnologii noi, precum AI, reprezentând un factor de accelerare în ceea ce privește întreaga industrie de big data.

În această piață, Veridion este poziționat unic datorită tehnologiilor de AI dezvoltate intern, care le permite să servească date considerabil mai precise și actuale decât competitorii săi. Granularitatea datelor și controlul pe care API-urile Veridion le oferă clienților asupra fiecărui punct de date în parte permite utilizarea acestor informații în contexte cu totul noi, cele de mare importanță fiind modelele de predicții de scară mare pe care le construiesc echipele de date din cadrul clienților Veridion.

Pentru a ține pasul cu cererea din partea clienților și a îmbunătăți constant competențele modelelor de ML ale tehnologiei deeptech a companiei, Veridion caută profesioniști în tehnologie care doresc să contribuie la inovarea industriei de big data. În momentul de față, Veridion angajează ingineri de date, ingineri full-stack, ingineri ML (machine learning), dar și pentru multe alte poziții, pe care le are publicate pe site-ul său.

”Ne mândrim să facem parte din ecosistemul de startup-uri tech din România, care se extinde accelerat datorită în mare parte talentului tehnic găsit în țară. Noi ne angajăm să susținem această piață prin investiția în echipele noastre de big data și machine learning care vor rămâne și vor crește în România pentru viitorul previzibil. Pentru cei care doresc să lucreze într-un startup implică un efort mai mare decât un job corporativ tipic, din punctul meu de vedere este mai recompensator și din punct de vedere al creșterii personale și profesionale, îi încurajăm să aplice la noi”, a declarat Florin Tufan, co-fondator si CEO Veridion.

”Echipa Veridion a construit o tehnologie cu adevărat impresionantă, care va avea un impact asupra modului în care sunt colectate și consumate datele. Suntem încântați să colaborăm și să îi sprijinim pentru următoarea etapă a călătoriei lor”, a spus Bogdan Iordache, General Partner al Underline Ventures.

”Tehnologia inovatoare de la Veridion este în prima linie în modelarea viitorului. Participarea noastră la această rundă de investiții arată încrederea noastră în capacitatea echipei de a aduce soluții revoluționare pe piață și de a deveni un lider în spațiul ‘Data-as-Infrastructure’”, a adăugat Cosmin Ochișor, Partner la GapMinder Venture Partners.

Veridion este un furnizor de date de nouă generație specializat în date firmografice. Ei mențin o bază de date actualizată săptămânal de peste 80 de milioane de profiluri de companii. Datele lor acoperă fiecare aspect al unei afaceri, de la identificare, locații și clasificare la oferte de produse, subiecte ESG și multe altele. Veridion utilizează tehnologie avansată de ‘scraping’ și învățare automată pentru a înțelege peisajul de afaceri în continuă expansiune și pentru a oferi datele rezultate prin API-uri adaptate pentru echipele de ‘data science’, permițând luarea deciziilor de business la scară. În 2020, Veridion (cunoscută atunci sub numele Soleadify) a obținut o finanțare de 1,5 milioane de dolari din partea unor firme europene de venture capital.