Un student a imaginat o structură arhitecturală care ar putea transforma CO2 în carburant

Economica.net
22 08. 2013
teava_de_esapament_23491200_37307300

El se gândeşte că instalaţia ar putea fi fixată pe turnul BT din Londra, înalt de 177 m şi aflat într-una din cele mai poluate zone din Marea Britanie. Aspiratorul gigant a fost botezat Synth(e)tech(e)cology. Concret, structura ar fi ataşată de turn cu cabluri de oţel. Alcătuită din fibre de carbon pline cu nanotuburi de dioxid de titan, structura ar putea capta CO2 prin diferite puncte de intrare. Odată aspirat, CO2 s-ar amesteca cu un catalizator şi s-ar transforma fie în gaz natural, fie în metanol. S-ar putea utiliza astfel tehnologii realizate recent de cercetători de la Universitatea Princeton.

Potrivit lui Chang-Yoeb Lee, turnul ar putea produce circa 100 tone de metanol pe an. Studentul precizează de altfel că structura poate fi instalată pe mai multe clădiri londoneze, creând o reţea de purificare a aerului. Proiectul a fost destul de convingător pentru ca studentul să fie desemnat co-câştigător al Premiului studenţesc Sheppard Robson pentru arhitectură, încheie maxisciences.com.