Un studiu al FMI arată că firmele mari au devenit şi mai dominante în timpul pandemiei

Pandemia de coronavirus a întărit în mod semnificativ puterea de piaţă a firmelor dominante, ceea ce ar putea avea un impact asupra creşterii pe termen mediu şi ar sufoca inovaţia şi investiţiile, arată un studiu publicat luni de Fondul Monetar Internaţional, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 15 mart. 2021, 17:38
Un studiu al FMI arată că firmele mari au devenit şi mai dominante în timpul pandemiei

Potrivit documentului publicat de FMI, o serie de indicatori cheie cu privire la puterea de piaţă sunt în creştere, inclusiv adaosurile de preţ peste costurile marginale şi concentrarea veniturilor în rândul primilor patru jucători dintr-un sector. Unul dintre motive pentru care se întâmplă acest lucru este creşterea falimentelor, în condiţiile în care pandemia a provocat o diminuare a concurenţei.

„Din cauza pandemiei, estimăm că această concentrare ar putea creşte în economiile avansate, cu cel puţin la fel de mult cât a crescut în perioada 2000-2015”, susţine directorul FMI, Kristalina Georgieva, într-o postare pe blogul instituţiei care însoţeşte studiul. „Chiar şi în industriile care au beneficiat de pe urma crizei, cum este sectorul digital, jucătorii dominanţi sunt printre cei mai mari câştigători”, adaugă Georgieva.

Raportul FMI nu menţionează firme concrete, dar atrage atenţia asupra sectorului tehnologiei drept unul care înregistrează cea mai dramatică concentrare a puterii de piaţă, în condiţiile în care adaosurile de preţ au crescut într-un ritm dublu faţă de adaosurile de preţ la nivelul întregii economii în ultimii 20 de ani.

Companiile care perturbă piaţa, care în urmă cu două decenii au devansat titularii de atunci, au devenit jucători dominanţi care nu se mai confruntă cu aceleaşi presiuni competitive din partea potenţialilor perturbatori de astăzi, arată studiul FMI.

Avansul inteligenţei artificiale şi modelele de stabilire a preţurilor pe baza datelor în locul plăţilor monetare permit o şi mai mare concentrare a puterii de piaţă şi creează dificultăţi pentru organismele de reglementare, adaugă FMI.

Instituţia financiară internaţională apreciază că organismele de reglementare trebuie să se asigure că toţi consumatorii pot utiliza mai mult de o platformă, citând „riscul ca platformele cu o putere de piaţă semnificativă să fac abuz de poziţia lor dominantă, să îi afecteze pe utilizatori pe una sau pe ambele părţi ale pieţei precum şi pe noii intraţi potenţial inovativi”.

Un factor important care stimulează concentrarea puterii de piaţă este activitatea de fuziuni şi achiziţii iar FMI a recomandat autorităţilor naţionale din domeniul concurenţei să fie şi mai vigilente când supraveghează fuziunile. De asemenea, FMI susţine că evaluările cu privire la deciziile de fuziune din trecut ar putea contribui la o punere în aplicare mai eficientă a regulilor de concurenţă.

Citeste si: Criza provocată de pandemie ar putea adânci diferenţele de avuţie în Europa – FMI

Te-ar mai putea interesa și
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, vocea și clipurile tale, noua monedă de schimb”
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, ...
În era aplicațiilor gratuite, moneda de schimb suntem noi înșine. O minimă lectură a termenilor devine un gest elementar de igienă digitală....
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Eficiența energetică scăzută a clădirilor este un factor-cheie al sărăciei energetice din România, iar gospodăriile ...
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice pentru investiții în regenerabile
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanţare în valoare totală de 62,54 de milioane ...
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda a pus capăt producţiei de energie electrică în termocentrale pe cărbune, iar Spania şi Italia urmează să ...