Un summit al ţărilor din Europa de Sud va avea loc la începutul lui septembrie în Grecia
”La începutul lui septembrie va avea loc o reuniune a Europei de Sud ce a fost propusă de către premierul grec, Alexis Tsipras, şi pe care Francois Hollande a acceptat-o”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stephane Le Foll.
O sursă guvernamentală greacă declara la începutul lui august pentru AFP că Grecia pregăteşte un summit al ţărilor din sudul Europei, consacrat discutării unor probleme referitoare la economie şi migraţie. Reuniunea ar putea avea loc pe 9 septembrie. Sunt invitate Ciprul, Franţa, Malta, Italia, Portugalia şi Spania.
Grecia se confruntă cu o criză economică de şase ani şi supravieţuieşte datorită împrumuturilor de la creditorii săi. Recent, ea a trebuit să facă faţă şi unui flux de migranţi fără precedent, care a determinat-o, de asemenea, să facă apel la ajutorul Uniunii Europene.