Un summit extraordinar la care vor participa liderii celor 27 de state UE va fi organizat joi la Bruxelles

23 02. 2022
Consiliul european

„Acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse încalcă dreptul internaţional, precum şi integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei. Ele aduc de asemenea atingere ordinii de securitate europeană”, a anunţat preşedintele Consiliului European într-un comunicat.

„Este important să rămânem uniţi şi hotărâţi şi să definim împreună abordarea noastră şi acţiunile noastre colective”, a mai precizat responsabilul european în textul citat.

Summitul va fi unul cu prezenţă fizică şi va începe de la ora 19:00 GMT (21:00 ora României).

„Recursul la forţă şi coerciţie pentru a modifica frontierele nu-şi are locul în secolul al XXI-lea. Ţin să vă mulţumesc pentru unitatea de care aţi dat dovadă în aceste ultime zile, în special prin adoptarea rapidă astăzi a unui set de sancţiuni de către Consiliu”, a adăugat Charles Michel.

Aceste sancţiuni au fost aprobate marţi în unanimitate de miniştrii afacerilor externe ai Celor 27. Ele îi vizează în special pe deputaţii ruşi din Duma de Stat şi 27 de indivizi şi entităţi „care contribuie la subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, a suveranităţii şi independenţei sale”.

Acestea prevăd, de asemenea, o interdicţie de a importa produse provenind din regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk.

Summitul se va referi la „ultimele evoluţii”, la modul în care poate fi protejată „o ordine internaţională bazată pe reguli”, la modul în care „Rusia poate fi trasă la răspundere pentru actele sale” şi respectiv la felul în care „Ucraina şi poporul său pot fi susţinute suplimentar”.

UE şi-a dat deja acordul luni pentru acordarea unui credit de 1,2 miliarde de euro Kievului, notează AFP.