Un tânăr a fost găsit carbonizat într-o maşină. Şoferul a fugit de la locul accidentului
Pompierii au fost solicitaţi, în jurul orei 1.30, să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autoturism, în municipiul Târgu Mureş, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, informează Mediafax.
„La locul solicitării s-a deplasat garda de intervenţie cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, constatând că, în urma unui accident de circulaţie, un autoturism a ieşit în afara părţii carosabile, lângă o casă de locuit, fiind cuprins de flăcări. După stingerea incendiului, în interiorul autoturismului, pe bancheta din spate, a fost găsită o persoană carbonizată, de sex masculin”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, incendiul s-a produs probabil ca urmare a unui scurtcircuit provocat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mureş, Livia Popa, a declarat că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum alunecos, iar şoferul autoturismului, un tânăr de 18 ani, a fugit, fiind prins ulterior.
„În urma investigaţiilor, au fost identificaţi atât bărbatul carbonizat – un tânăr de 18 ani, cât şi cel care se afla la volan – un tânăr, tot de 18 ani, care a fugit după ce autoturismul a ieşit în afara carosabilului şi a luat foc. În prezent, şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, probabil va fi şi reţinut”, a declarat Popa.