Un tânăr cu legături în Anonymous, inculpat pentru atacuri informatice asupra unor pagini oficiale
John Anthony Borell III, în vârstă de 21 de ani şi rezident al statului Ohio (nord), riscă o condamnare de până la 20 de ani de închisoare şi o amendă de 500.000 de dolari dacă va fi găsit vinovat de cele două capete de acuzare privind piratajul informatic de care este acuzat.
Borell „a intrat pe câteva calculatoare private fără a avea autorizaţie, de două ori în luna ianuarie, şi a avariat intenţionat serverele care găzduiau paginile de Internet a două secţii de poliţie din Utah”, conform actului federal de acuzaţie.
Suspectul a fost reţinut datorită unor mesaje transmise pe Twitter, în care el revendica aceste atacuri informatice, conform FBI.
Actul de acuzare indică faptul că Borell are legături cu Anonymous, un grup de piraţi militanţi care a revendicat zeci de atacuri împotriva mai multor pagini de Internet oficiale sau care aparţineau unor companii mari.