Un tribunal moscovit a desființat Grupului Helsinki, cea mai veche organizație pentru protecția drepturilor omului din Rusia
Instanţa a aprobat cererea depusă în decembrie de ministerul justiţiei, interzicând totodată activităţile Grupului pe tot teritoriul Rusiei.
Organizaţia a fost acuzată că acţionează şi în afara regiunii Moscova, încălcându-şi astfel statutul regional, în special prin trimiterea unor observatori la procese sau prin participarea unor membri la evenimente din alte locuri din Rusia.
Avocaţii organizaţiei şi-au anunţat imediat intenţia de a face apel împotriva sentinţei. „Viaţa este lungă, orice decizie poate fi revizuită şi sper să apuc ziua în care Grupul Helsinki din Moscova va renaşte”, a declarat avocatul Ghenri Reznik, citat de agenţia de presă rusă Novosti, preluată de AFP.
Grupul Helsinki din Moscova a fost creat în 1976, ca ONG pentru asigurarea respectării de către Uniunea Sovietică a angajamentelor privind drepturile omului asumate în Actul Final de la Helsinki din 1975, la finalul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Timp de câteva devenii, organizaţia – cea mai veche şi cunoscută de acest gen din Rusia – a fost condusă de Liudmila Alekseeva, personalitate a dizidenţei din URSS decedată în 2018.
Procedura împotriva Grupului este similară cu cea prin care a fost dizolvată în urmă cu mai mult de un an organizaţia neguvernamentală Memorial, care milita de asemenea pentru drepturile omului, precum şi pentru cauza victimelor crimelor sovietice.
În ultimele luni, regimul condus de preşedintele Vladimir Putin a intensificat reprimarea oricăror critici, în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. A fost adoptată o lege care prevede pedepse cu închisoarea până la 15 ani pentru publicare oricărei informaţii considerate „false” despre armata rusă. Cele mai multe personalităţi din opoziţia rusă se află în prezent în închisori sau în exil.