Un tribunal slovac a decis suspendarea la nivel naţional a serviciilor Uber

Un tribunal slovac a ordonat serviciului de rezervări de automobile cu şofer Uber să îşi suspende activitatea în Slovacia, a anunţat, marţi, un purtător de cuvânt al tribunalului, ca urmare a unei acţiuni demarate de şoferii de taxi care susţin că serviciul Uber reprezintă o concurenţă incorectă, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 27 mart. 2018, 12:10
Un tribunal slovac a decis suspendarea la nivel naţional a serviciilor Uber

Deşi decizia a intrat în vigoare în data de 6 martie şi a fost anunţată abia marţi, serviciile Uber erau în continuare disponibile în capitala Slovaciei, Bratislava.

‘Pârâtul este obligat să se abţină să permită persoanelor care nu îndeplinesc standardele legale să ofere servicii de taxi în Slovacia’, a declarat purtătorul de cuvânt al tribunalului, Pavol Adamciak.

Asociaţia Şoferilor de Taxi Autorizaţi din Bratislava a demarat în luna ianuarie o acţiune în justiţie, susţinând că şoferii Uber nu îndeplinesc cerinţele pentru şoferii de taxi autorizaţi, iar automobilele nu îndeplinesc normele de siguranţă pentru serviciile de transport profesionale.

Uber se confruntă cu probleme de reglementare şi obstacole juridice la nivel global, ca urmare a opoziţiei din partea serviciilor de taxi tradiţionale.

În luna decembrie a anului trecut, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber este un serviciu de transport care trebuie reglementat ca atare. În decizia sa, CJUE a subliniat că un serviciu al cărui scop este ‘să conecteze, prin intermediul unei aplicaţii smartphone şi pentru remunerare, şoferi non-profesionişti utilizând propriul lor vehicul şi persoane care vor să călătorească trebuie clasificat ca fiind un serviciu în domeniul transportului în legislaţia UE’.

În plus, CJUE a precizat că, ‘în conformitate cu legislaţia actuală, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite’ .

În România, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat în luna decembrie un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie. Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că transportul de persoane prin intermediul aplicaţiilor de pe Internet reprezintă serviciul de taximetrie care a fost până acum ‘mascat’ în serviciu de transport, fapt pentru care aceste firme trebuie să intre în legalitate şi să-şi depună documentele pentru a obţine autorizaţia de transport şi licenţa de taxi.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii. Uber activează pe piaţa din România din februarie 2015, în Bucureşti, şi s-a extins în 2016 în oraşele Cluj, Braşov şi Timişoara. În România, Uber are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă,......
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...