Un turn de 320 de metri dintr-un orăşel danez va deveni cea mai înaltă clădire din Europa

Economica.net
02 04. 2019
bestseller_tower_92939400

Clădirea va fi finalizată în 2023, urmând să depășească celebrul The Shard din Londra cu circa 10 metri.

Bestseller, companie de fashion cu rădăcinile chiar în Brande, a primit recent ultimele aprobări pentru construcție din partea consiliului orășelului.

Rokokoposten, echivalentul danez al The Onion, scrie că turnul seamănă cu Ochiul lui Sauron și nu se potrivește cu Brande, dar locuitorii orășelului, în care Bestseller are 1.500 de angajaţi nu prea au nimic împotriva construcţiei gigant.

„Suntem foarte fericiţi pentru că am obţinut aprobările din partea Consiliului orăşenesc, dar e doar un pas preliminar. Avem, încă, ani buni de muncă în faţă până când vom aduce la viaţă acest proiect”, spune Anders Krogh,project manager Bestseller.

Cum Danemarca e o ţară fără un relief accidentat, odată finalizat, turnul din Barde va fi vizibil de la 60 km.

Fondată în Barde în 1975 de Anders Holch Povlsen, cel mai bogat om din Danemarca, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari, Bestseller deţine brandurile de modă Vero Modo și Jack și Jones.