Un vicepreşedinte al băncii centrale ungare a demisionat, nemulţumit de acţiunile noii conduceri

Economica.net
08 04. 2013
nemzetibank15_17957100

„Prin demisia mea vreau să arăt cât de serioasă este situaţia”, a afirmat Kiraly într-o scrisoare adresată şefului statului, Janos Ader, şi distribuită jurnaliştilor prezenţi la o conferinţă de presă.

Kiraly este singurul membru al consiliului monetar al băncii centrale ungare care nu a fost numită de premierul Orban sau partidul Fidesz, de la venirea acestora la putere în primăvara lui 2010.

Demisia sa va intra în vigoare pe 22 aprilie.

„Deciizile luate de banca centrală de la numirea lui Gyorgy Matolcsy, fost ministru al Economiei şi aliat al premierului, ar putea provoca daune serioase nu doar instituţiei, ci întregii economii ungare”, a avertizat Kiraly.

Consiliul monetar a fost plasat sub controlul unui nou vicepreşedinte, Adam Balog, apropiat al lui Matolcsy, care nu posedă nici cunoştinţele nici experienţa necesare pentru acest post, a spus ea.

Kiraly a arătat că munca în consiliul monetar a devenit aproape imposibilă, întrucât şedinţele au fost reduse, iar documentele necesare fie nu mai vin, fie vin cu întârziere.

Ea a criticat şi decizia lui Matolcsy de a renunţa la conferinţele de presă de după şedinţele de politică monetară, precum şi toate intervenţiile publice în forumuri sau conferinţe internaţionale, care ar afecta imaginea băncii în străinătate.