Un volum unicat cu poezii dedicate lui Ceaușescu, scos la licitaţie la Artmark

„Floarea darurilor", un volum omagial unicat de poezii manuscrise dedicate lui Nicolae Ceauşescu de 262 de poeți şi care include şi un portret al dictatorului semnat de Corneliu Baba, va fi scos la licitaţie, cu preţul de pornire de 29.000 de euro, pe 21 septembrie, la Bucureşti, de casa Artmark.
Economica.net - sâm, 07 sept. 2013, 15:14
Un volum unicat cu poezii dedicate lui Ceaușescu, scos la licitaţie la Artmark

Volumul unicat „Floarea darurilor” va fi scos la vânzare în cadrul evenimentului Licitația Memorabilia – Muzică și Poezie, care va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, între orele 11:30 – 13:00, la Athénée Palace Hilton din București, potrivit site-ului casei Artmark.

Floarea darurilor” este un volum omagial de poezii manuscrise, editat în exemplar unic de Uniunea Scriitorilor din România şi oferit cadou lui Nicolae Ceaușescu în 1974, cu prilejul alegerii în funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Prețul de pornire al licitaţiei pentru acest volum este de 29.000 de euro.

Lucrarea a fost realizată de Uniunea Scriitorilor condusă de Zaharia Stancu și dăruită dictatorului Nicolae Ceaușescu cu ocazia sărbătoririi zilei de 23 august în 1974.

Coperțile sunt din carton îmbrăcat în piele de culoare albastră, pe fiecare față fiind încastrată o placă din alamă atacată cu acid, cromată și patinată. Decorațiunea acestor plăci se prezintă sub forma a câte 12 scene în serii de șase, câte una pentru fiecare lună a anului.

Secvențele reprezintă momente din viața cetățenilor patriei, sub conducerea Partidului Comunist. În interior, toate filele sunt fabricate din hârtie de lux, iar textele omagiale sunt olografe și semnate de autori.

Potrivit Artmark, la chemarea Uniunii au răspuns 262 de poeți, români, maghiari, germani, evrei, interesant de observat fiind faptul că în cuprinsul volumului apar atât scriitori de curte, cunoscuți pentru dăruirea cu care cultivau cultul personalității dictatorului, cât și oameni de litere mai puțin angrenați în acest sistem.

„Aceasta este cauza care i-a adunat pe Adrian Păunescu, Platon Pardău, Tiberiu Utan, Veronica Porumbacu, Zaharia Stancu, Victor Tulbure, Ion Cocora, Petre Got, Marin Gafton, Nicolae Dragoș, Grigore Hagiu, Eta Boeriu alături de Mircea Dinescu, Ștefan Augustin Doinaș, C.D. Zeletin, Marin Tarangul, Barbu Cioculescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Gellu Naum, Gabriela Melinescu, Nora Iuga, Ben Corlaciu, Ion Caraion iar enumerarea ar putea continua. Până și un scriitor precum Teohar Mihadaș, cu ani grei de închisoare comunistă în biografia sa despre care a publicat după 1989 pagini remarcabile, nu a lipsit de la apel”, se spune în prezentarea volumului de pe site-ul Artmark.

Documentul reprezintă o „mărturie a istoriei compromisului”, mai spune Artmark, precizând că „special și interesant în acest volum este și elementul plastic de excepție”: portretul lui Nicolae Ceaușescu pe prima pagină, desenat într-o tehnică mixtă (ceracolor, cărbune și sepia) și semnat de pictorul Corneliu Baba, cunoscut pentru dizidențele sale artistice ulterioare.

De asemenea, în introducerea pe care a semnat-o, președintele Uniunii Scriitorilor de la momentul respectiv, Zaharia Stancu, spunea: „Poeții României socialiste au caligrafiat această carte, cu flacăra și cu vibrația inimii lor, drept omagiu ce vi se aduce acum, când se împlinesc trei decenii de la marele act istoric al eliberării Patriei de sub dominația fascistă”. Lucrarea a fost editată într-un singur exemplar, mai spune Artmark.

Licitația Memorabilia – Muzică și Poezie din 21 septembrie şi Licitația Colecției George Macovescu, care va avea loc pe 22 septembrie (între orele 19:00 – 20:30, la Athénée Palace Hilton, Bucureşti), vor deschide „seria de evenimente marcante pe piața românească de artă în noul sezon”, spune Artmark.

Cele două licitaţii, care sunt definite de Artmark drept „un periplu de la Enescu la Iris, de la Eminescu la Dinescu, de la Tonitza la Câlția”, cuprind peste 250 de loturi de artă plastică și obiecte foarte rare de colecție, majoritatea dintre acestea aparținând scriitorului și omului politic George Macovescu, ministru de Externe în guvernele Ion Gheorghe Maurer și Manea Mănescu (1972-1978), dar și președinte al Uniunii Scriitorilor (1978 – 1982).

Pe de altă parte, în cadrul Licitației Memorabilia – Muzică și Poezie vor mai fi scoase la vânzare un volum de Mihai Eminescu, „Poezii”, ediție 1889, cu notiță biografică de Titu Maiorescu (preţ de pornire este 450 de euro), un volum de Emil Cioran, „Silogismele amărăciunii”, cu dedicație olografă către Virgil Ierunca, ediția în franceză, Paris, 1952 (preţ de pornire: 350 de euro), un manuscris muzical, muzica și versurile compuse de regina Elisabeta a României, 3 file, 7 iulie 1880, Sinaia, (preţ de pornire: 400 de euro), Memoriul redactat de George Enescu către conducerea Ateneului Român, 28 octombrie 1937 (preţ de pornire: 300 de euro), o colecţie de autografe ale lui George Enescu, Theodor Rogalsky, Mihail Jora, Theodor Fuchs şi Ştefan Alexandrescu datând din 1946, ce i-a aparținut Marucăi Cantacuzino (preţ de pornire: 150 de euro), o partitură originală George Enescu, „Simfonia a II-a”, manuscris, împreună cu schiţă în laviu cu semnăturile olografe ale lui George Enescu şi Maruca Cantacuzino (preţ de pornire: 2.200 de euro), o scrisoare originală Mihai Eminescu către un prieten, Botoşani, 10 noiembrie 1887 (preţ de pornire: 1.800 de euro), şi ultima dorinţă a Mariei Cantacuzino Enescu, manuscris în plicul original, cu sigiliul familiei Cantacuzino, Tescani, 14 iulie 1946 (preţ de pornire: 500 de euro).

De asemenea, va fi scoasă la licitaţie şi o chitară acustică a lui Doru Borobeică, de la trupa Iris, cu autograful muzicianului, de la sfârșitul anilor ’70 (preţ de pornire: 800 de euro), dar şi o chitară acustică a lui Călin Pop, de la trupa Celelalte Cuvinte, cu autograful muzicianului, folosită în concertele anilor ’80 (preţ de pornire: 700 de euro).

În aceeaşi licitaţie vor mai fi scoase la vânzare şi două lucrări realizate de Theodor Pallady – „Portretul lui Mihail Jora”, creion şi laviu pe hârtie, 16 x 14,5 cm (valoare estimativă: 600 – 1.000 de euro) şi „Mihail Jora la pian”, creion colorat, creion şi laviu pe hârtie, 20.5 x 13,5 cm (valoare estimativă: 700 – 1.200 de euro) -, dar şi un desen de Nichita Stănescu – „Eminescu ultim privit de Stănescu”, pix pe hârtie, 11.5 x 6 cm (valoare estimativă: 100 – 200 de euro).

Pe de altă parte, în cadrul Licitației Colecției George Macovescu din 22 septembrie vor fi scoase la vânzare tablourile „Vară la Mangalia” de Ion Țuculescu, ulei pe pânză, 56,5 x 48,5 cm, semnat stânga jos, cu negru, I. Țuculescu (valoare estimativă: 45.000 – 75.000 de euro), „Mica”, de Nicolae Tonitza, ulei pe carton, 39 x 34 cm, semnat stânga sus, cu brun, N. Tonitza (valoare estimativă: 75.000 – 125.000 de euro) şi „Natură statică cu vase si păpușă” de Alexandru Ciucurencu (valoare estimativă: 12.000 – 18.000 de euro).

În aceeaşi licitaţie vor mai fi scoase la vânzare şi „Floarea şi animalul” de Ștefan Câlția, un ulei pe pânză (valoare estimativă: 1.000 – 2.000 de euro), „Fata Morgana” de Sabin Bălaşa, ulei pe pânză 6.000 – 9.000 de euro), „Peisaj din Balcic” de Iosif Iser (5.000 – 8.500 de euro), „Acvarium” de Vasile Grigore (6.000 – 9.000 de euro), dar şi o tabacheră bărbătească din aur, oferită cadou de către Josip Broz Tito, în cutia originală, cca. 1965, însoțită de cartea de vizită a lui Josip Broz Tito (preţ de pornire: 3.000 de euro).

Loturile din aceste expoziţii pot fi vizitate la Palatul Cesianu-Racoviță din Bucureşti, până pe 15 septembrie, și la Athénée Palace Hilton, începând din 16 septembrie şi până pe 21 septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...