Una din şase maşini vândute trebuie să fie electrică pentru îndeplinirea standardelor privind emisiile
Numeroase ţări industrializate au ţinte foarte precise pe care trebuie să le îndeplinească, însă rămâne să ceară producătorilor auto să creeze autovehicule electrice. Aceste ţinte privind emisiile vor fi imposibil de atins doar cu ajutorul noilor tehnologii ale motoarele cu combustie internă.
Chiar dacă recunoaşte îmbunătăţirile aduse în ceea ce priveşte eficienţa motoarelor cu combustibili, studiul arată că 16% dintre autoturismele de pe străzi trebuie să fie electrice pentru a fi îndeplinite ţintele respective.
Potrivit studiului, circa 900.000 de maşini electrice trebuie vândute în SUA până în 2020, ceea ce înseamnă 11% din totalul maşinilor care rulează pe străzile americane. China în schimb are o ţintă şi mai greu de atins, respectiv de 5,3 milioane de maşini electrice vândute până în 2020, reprezentând circa 22% din totalul vânzărilor estimate. Europa, în schimb trebuie să vândă 1,4 milioane de maşini electrice.
Studiul subliniază că, deocamdată, marea problemă a acestor autovehicule este distanţa limitată de rulare, dar şi lipsa infrastructurii necesare. În prezent, în SUA şi Europa aproape toate marile companii au început să investească în tehnologia electrică, însă rămâne de văzut dacă şi China va face eforturi să ţină ritmul, încheie digitaltrends.com.