Una dintre cele mai bogate familii din Germania investește 40 de milioane de euro în România

23 11. 2022
CTPark Brasov_Diehl Controls (2)

Una dintre cele mai bogate familii din Germania investește 40 de milioane de euro în România. CTP România va construi o unitate de producție pentru Diehl Controls, parte din grupul german Diehl Group, cu circa 17.000 de angajați la nivel mondial, în cinci divizii și vânzări anuale de trei miliarde de euro.

Un index realizat de EY și Universitatea St. Gallen din Elveția plasează Diehl pe locul 60 în topul celor mai mari afaceri din Germania deținute de familii și pe locul 397 în lume. Cele mai mari 500 afaceri de familie din lume generează anual peste șapte trilioane de dolari și au peste 24 de milioane de angajați.

„Suntem încântați să facem echipă cu CTP pentru a construi a treia noastră unitate de producție din Europa, datorită experienței lor de dezvoltare în România. Aceasta este o investiție pe termen lung, care va depăși 40 de milioane de euro în următorul deceniu. Considerăm România o țară competitivă în Europa Centrală și de Est, cu angajați calificați, potențial pentru industria ingineriei, o țară care oferă atât stabilitate, cât și securitate pentru dezvoltarea businessului”, spune Josef Fellner, CFO, Diehl Controls.

Noua unitate de producție a Diehl Controls va crea peste 200 de noi locuri de muncă până la sfârșitul anului 2024. În total, se preconizează că acest număr va crește la peste 600 de locuri de muncă până la sfârșitul anului 2027.

Diehl Controls operează în prezent două fabrici în Europa: una la sediul central al companiei din Wangen, în apropiere de granița germano-elvețiană, cu aproximativ 550 de angajați, și o alta în Namyslow, lângă Wroclaw, în sud-vestul Poloniei, unde are aproximativ 1.300 de angajați.

Diehl este o companie de familie, independentă din punct de vedere financiar, fondată în 1902, care are aproximativ 17.000 de angajați în întreaga lume, în cinci sectoare industriale. Diehl Controls produce produse și soluții tehnice pentru aparate de uz casnic și industrial, cum ar fi pompe de căldură, mașini de spălat, frigidere și sisteme de gestionare a bateriilor. Printre clienții săi se numără BSH, Electrolux, Haier, Miele, Panasonic, Stiebel Eltron, Stihl, Vaillant sau Whirlpool. Diehl Controls are aproximativ 3.700 de angajați la nivel global.

CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de proprietăți imobiliare logistice și industriale din România.