Una dintre imaginile de pe pachetele de ţigări din UE ar fi a unui român. Ministerul Sănătăţii neagă
Avocatul Adrian Cuculis a comunicat pentru ECONOMICA.NET că o imagine cu un bărbat intubat care apare pe toate pachetele de ţigări din UE (fotografia o puteţi vedea în galeria foto) ar fi a unui bărbat din Hunedoara, fotografiat în timpul unui episod de spitalizare la un spital din Cluj. Nici bărbatului, nici familiei sale nu li s-ar fi cerut permisiunea pentru ca fotografia cu pacientul intubat pe patul de spital să fie afişată pe pachetele de ţigări, susţine avocatul Cuculis.
Bărbatul a murit între timp, dar imaginea cu el pe patul de spital a ajuns parte a Directivei Europene din octombrie 2014 care se referă, printre altele, la imaginile care trebuie afişate pe toate pachetele de ţigări.
“Familia este revoltată şi vrea să meargă în instanţă unde probabil vom cere daune record, fiindcă ei ne-au spus că îşi văd tatăl “aruncat” pe stradă unde îl calcă lumea în picioare iar pozele circulă în toată Uniunea. De asemenea, ei nu şi-au dat acordul şi susţin că nici tatăl lor”, spune Cuculis.
La solicitarea ECONOMICA.NET, oficialii Ministerului Sănătăţii ne-au comunicat că toate persoanele care apar în imaginile de pe pachetele de ţigări din Uniunea Europeană şi-au dat acordul, direct sau prin reprezentanţii legali, cu privire la utilizarea fotografiilor lor în acest scop. Ministerul Sănătăţii nu ne-a răspuns ferm dacă bărbatul intubat, a cărui fotografie apare pe pachetele de ţigări, e într-adevăr pacientul din Hunedoara, decedat între timp, dar ne-a asigurat că „asemănarea cu persoanele ale căror imagini apar pe pachetele de tutun este pur întâmplătoare”.
Vă prezentăm integral răspunsul Ministerului Sănătăţii comunicat publicaţiei noastre:
„Imaginile de pe pachetele de ţigări au fost puse la dispoziţia tuturor statelor membre de către Comisia Europeană. Selecţia lor a fost făcută în urma unui proces complex care a durat aproape patru ani şi care a inclus selecţia unui număr mare de imagini sugestive pentru textul avertismentului, revizuirea şi validarea de către experți, testarea faţă către faţă şi în laborator a reacţiilor celor care le privesc. În toate etapele s-au avut în vedere dreptul la imagine personală a celor fotografiaţi şi dreptul de autor al celui care a făcut fotografia.
Toate persoanele care apar în imagini au luat la cunoştinţă şi şi-au dat acordul, direct sau prin reprezentanţii legali, cu privire la utilizarea imaginilor pe pachetele de ţigări care vor fi comercializate în toată Uniunea Europeană. Avocaţi specializaţi au supravegheat tot procesul pentru a se asigura că nu sunt încălcate drepturi cetăţeneşti.
Menţionăm că, în trecut, la introducerea vechilor imagini, au existat situaţii în care anumite persoane au sesizat faptul că recunosc rude apropiate.
Comisia Europeană îi asigură pe toţi cetăţenii că au fost respectate toate regulile privind confidenţialitatea şi dreptul la imagine personală a celor fotografiaţi, iar asemănarea cu persoanele ale căror imagini apar pe pachetele de tutun este pur întâmplătoare.
Precizăm că Ministerul Sănătăţii prin Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică a pus la dispoziţia reprezentanţilor industriei tutunului avertismentele de sănătate combinate de pe pachetele produselor din tutun, conforme cu prevederile Directivei delegate 2014/109/UE din 10 octombrie 2014 de modificare a anexei II la Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului prin stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun”.
Poziţia Comisiei Europene
La solicitarea ECONOMICA.NET, reprezentanţii Comisiei Europene spun că există peste 60 de reclamaţii cu privire la acea fotografie, depuse de persoane care sunt convinse că bărbatul respectiv este o rudă şi dă asigurări că deţine acordul în scris al tuturor celor care apar în fotografiile de pe pachetele de ţigări. Citeşte integral la acest link poziţia Comisiei Europene cu privire la acest caz.