Unde deschid polonezii de la Zabka primele magazine Froo din România. Compania: Oferta primului magazin este disponibilă pentru testare unui anumit grup de clienți

10 05. 2024
zabka magazin 467657

UPDATE :

„În legătură expansiunea noastră pe piața din România, am început etapa de pregătire pentru deschiderea magazinelor sub brandul Froo. Primul pas fiind deschiderea câtorva locații spre testare, dintre care una deja funcționează de la începutul lunii mai în București. Magazinul a fost deschis în formula „friends&family”, adică oferta sa este disponibilă unui anumit grup de clienți de testare. Această soluție ne va permite să răspundem și mai bine așteptărilor consumatorilor de pe piața locală, precum și să testăm facilitățile din magazin. Ritmul în continuare de dezvoltare a rețelei în România va depinde de rezultatul fazei de testare”, au declarat pentru Economica oficialii companiei.

Știrea inițială

Froo România Retail SRL, compania prin care retailerul polonez Zabka va opera lanțul Froo în România, a încheiat deja contracte de locațiune pentru cinci puncte de lucru unde vor fi deschise primele unități ale companiei, potrivit informațiilor termene.ro.

Astfel, în perioada următoare, vor fi inaugurate două magazine de proximitate în sectorul doi al capitalei, pe str Moșilor nr 300 și Ștefan cel Mare nr 56; două magazine în sectorul trei,  pe Liviu Rebreanu nr 13 A și Nerva Traian nr 14. De asemenea, pe strada Giurgiului nr. 103-105, în cadrul Pieței Progresul, a fost deschis joi, 9 mai, primul Froo, potrivit ZF.ro.

Unitatea din Liviu Rebreanu va fi inaugurată în locul Cora Urban, brand de proximitate deschis de Louis Delhaize înainte de a vinde lanțul către francezii de la Carrefour. Magazinul este deja în renovări, în vederea deschiderii la fel ca și unitatea de pe Moșilor (foto 1 – Economica.net).

Magazinul din Rebreanu are în jur de 200 de mp (foto 2 – Economica.net).

Planul Zabka este de a ajunge la o rețea de 200 de magazine în scurt timp.

Grupul Zabka, înființat în 2021, a fost creat având în vedere dezvoltarea multidirecțională. Pe parcursul a peste doi ani, societatea, cunoscută inițial pentru magazinele sale de proximitate, a încorporat entități de piață în structurile sale și a construit noi zone de operare de la zero. Drept urmare, pe lângă vânzările sale curente în segmentul de convenience, și-a construit o poziție de lider în industriile q-commerce și catering dietetic. La sfârșitul anului 2023, Grupul s-a  extins dincolo de piața poloneză, prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni din compania de distribuție Daniel DRIM Distributie FMCG din România.

Grupul Zabka operează peste 10.000 de magazine și oferă clienților soluții digitale, servicii de catering cu livrare la ușă și are 3 milioane de clienți zilnic.

Citește și: