Cele mai căutate zone au fost marile oraşe (cu 54% din numărul total al rezervărilor), muntele (cu 22% din numărul total al rezervărilor), staţiunile balneare (cu 11% din numărul total al rezervărilor), plus alte destinaţii (sate şi localităţi pitoreşti, cu 11% din numărul total al rezervărilor), arată Travelminit.ro, care a analizat datele din perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2022, scrie Agerpres.
În topul celor mai populare oraşe se află: Braşov, Sibiu, Predeal, Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte este de 410 de lei în perioada minivacanţei. 54% dintre check-in-uri vor fi făcute pe data de 30 noiembrie, semn că românii vor călători încă din prima zi liberă, însă nu toţi au rezervat un sejur prelungit.
În funcţie de numărul nopţilor petrecute la unităţile de cazare, 34% dintre rezervări sunt pentru 2 nopţi, 29% pentru 3 nopţi, iar 15% pentru 4 nopţi.
În Bucureşti, joi, 1 Decembrie, va fi organizată în prima parte a zilei tradiţionala paradă militară în Piaţa Arcului de Triumf, eveniment la care sunt aşteptaţi români din toate colţurile ţării. O altă paradă militară va fi organizată, începând cu ora 12:00, şi la Alba Iulia, oraşul în care a fost semnată Rezoluţia de la Alba Iulia, actul prin care s-a înfăptuit Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Regatul Român.
Evenimente, spectacole şi ceremonii dedicate Zilei Naţionale vor fi organizate şi în celelalte mari oraşe ale ţării, inclusiv în Cluj-Napoca, Sibiu şi Braşov, astfel că, indiferent de zona în care turiştii vor alege să îşi petreacă minivacanţa, aceştia vor putea să se bucure de atmosfera de sărbătoare aşa cum se cuvine.
Nu în ultimul rând, Târgurile de Crăciun au fost deja deschise în Bucureşti, Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca şi nu numai.
„Pentru Travelminit, minivacanţa de 1 Decembrie este doar apogeul unei perioade foarte frumoase, dar şi foarte aglomerate, în care am reuşit să le oferim turiştilor sejururi la preţuri accesibile şi experienţe de vacanţă pliate pe nevoile şi dorinţele lor. Tocmai ce am încheiat cu succes campania de Black Friday pe promotii.travelminit.ro, am crescut vânzările cu 45% comparativ cu 2021, iar acum ne pregătim pentru o perioadă şi mai faină, cea a sărbătorilor de iarnă, pentru care lucrăm deja la numeroase oferte la cazări din toată România, cu reduceri semnificative, pachete promoţionale ce pot fi transformate în cadoul de Crăciun perfect pentru cei dragi”, a precizat Rita Szilveszter, marketing manager Travelminit.
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţă rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul companiei conţine 7.500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platforma şi acoperă o gama largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţă rezervărilor cu card de vacanţă. În 2021, Travelminit raportează 13.5 milioane de euro vânzări în România şi 16 milioane de vizite pe platforma.
Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.