Unde poţi câştiga ca în bancă, chiar dacă nu ai facultate

Salariul mediu din sistemul bancar ajunge la aproximativ 3.500 de lei. Sunt însă multe joburi care nu necesită studii superioare, dar care sunt remunerate la fel de bine.
Alina Stanciu - mie, 02 mai 2012, 21:05
Unde poţi câştiga ca în bancă, chiar dacă nu ai facultate

Ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică, ce datează din 2010, plasează salariul mediu net din mediul bancar la un nivel de 3.466 de lei. Cu menţiunea că statistica citată se referă la un domeniu de activitate în care diferenţele între salariile minime şi cele maxime sunt consistente, suma poate reprezenta totuşi un reper în ceea ce priveşte salarizarea din acest sector. Specialiştii în resurse umane consultaţi de ECONOMICA.NET susţin însă că nu trebuie să fii pe statul de plata al unei bănci pentru a câştiga lunar aproape 3.500 de lei.

Joburile tehnice, mult mai bănoase

„Meseriile pentru care se pot obţine salarii lunare nete în jurul valorii de 3500 lei sunt cele specializate, tehnice, pentru care există o cerere mai mare de personal faţă de forţa de muncă disponibilă. Acest dezechilibru poate avea cauze multiple, de la desfiinţarea sau neadaptarea la cerinţele actuale a şcolilor de meserii, până la migraţia ridica a persoanelor ce deţin competenţele cerute pe piaţa internă, spre salarii considerabil mai mari în străinătate, chiar în condiţiile crizei economice”, a declarat pentru ECONOMICA.NETCristian Seidler,HR Manager în cadrul Adecco, cel mai mare furnizor de servicii de resurse umane de pe plan national.Acesta oferă exemplul unor posturi care presupun întreţinerea şi calibrarea diferitelor utilaje industriale.”Fără a ne referi la o ramură economică sau specializare anume şi chiar dacă ne referim doar la posturile cu cerinţe de studii medii, salariile pot cunoaşte variaţii de +/-25% în funcţie de zona geografică şi implicit zona de dezvoltare economică în care sunt pozitionate”, mai specifică oficialul Adecco.

Şoferii şi bucătarii, pe lista meseriilor bănoase

Specialiştii în resurse umane susţin că salarii mari pot avea şi şoferii, sudorii, bucătarii sau maiştii. Remuneraţia acestora depinde însă foarte mult şi de atribuţiile pe care le au şi de firma angajatoare. „Există şi categorii de angajaţi cu studii medii ce pot ajunge, în unele situaţii, să fie remunerate la nivelul salariului mediu net din domeniul bancar. Mă refer la şoferi (fie că sunt şoferi personali angajaţi în companii mari, multinaţionale, fie că sunt şoferi de tir care au un venit mai mare datorită curselor externe pe care le fac), sudori (în general, angajaţi ai unor companii străine şi de multe ori detaşaţi în străinătate pe diverse proiecte), bucătarii foarte buni din punct de vedere profesional, maiştri din industrie, anumiţi agenţi de vânzări cu rezultate foarte bune, tehnicieni din diverse domenii de activitate precum petrol şi gaze, instalatori şi electricieni din companii internationale”, ne-a declarat Gabriela Niţă, HR Business Partner în cadrul companiei Wise Human Systems.

Angajaţii foarte specializaţi câştigă mai bine

„În general, întâlnim foarte rar meserii fără studii superioare la care salariul sa fie la acest nivel. Putem vorbi însă de cazuri punctuale în care anumite persoane devin foarte specializate pe un anumit domeniu sau pe un anumit proces cheie în cadrul organizaţiei în care activează. Spre exemplu, tehnicieni de proces robotizat de injecţie mase plastice, lucrători în medii sau condiţii de lucru dificile cum ar fi sudori la mare înălţime, scafandrii, munctori în subteran”, susţine Sorin Diulescu, Branch Manager Key Accounts în cadrul Manpower.

Salarii mari în contabilitate

Specialiştii în resurse umane consultaţi de ECONOMICA.NET menţionează printre joburile care nu presupun studii superioare, dar care pot asigura venituri similare cu cele din mediul bancar şi cele din domeniul contabil. ” Posturile cu salarii bune, care nu presupun studii superioare, sunt cele pe parte de gestiune şi procesare facturi: controlul stocurilor, funcţionar administrativ, asistent logistic, tehnician transporturi, contabil. Candidatii care îşi doresc un post similar, trebuie să ştie că un plus la angajare, pe lângă experienţă, îl constituie cunoştinţele foarte bune de MS Excel, SAP,programe de contabilitate primară”, explică Debora Panfil, Consultant Recrutare în cadrul Lugera & Makler.
Potrivit acesteia,vânzările de servicii sau colectarea de creanţe în limbi străine sunt alte domenii în care pot activa persoane cu studii medii şi în care câştigurile pot fi peste medie. Acestea alături de posturile de macaragiu, instalator sanitar sau electric, sudor calificat, mecanic de întreţinere, operator CNC şi profile metalice.

Portretul robot al românului cu studii medii şi salariu de bancher

Experienţă, cunoştinţe tehnice avansate şi capacitatea de a coordona echipa. Acestea sunt, în mare, principalele condiţii pe care românii cu studii medii trebuie să le îndeplinească pentru a avea acces la un job remunerat cu aproximativ 3.500 de lei pe lună. „Profilul candidaţilor pentru acest tip de posturi (care presupun întreţinerea şi calibrarea diferitelor utilaje industriale n.red) se compune din mai multe elemente: cunoştinte tehnice avansate în domenii precum mecanica, pneumatic, eletronică sau robotică,capacitatea de a coordona o echipă de tehnicieni, experienţă de peste 5 ani în poziţii similare, cunoaşterea la nivel conversaţional a unei limbi străine, de regulă engleză”, este de părere reprezentantul Adecco.De asemenea, Gabriela Niţă apreciază că pentru fiecare categorie profesională în parte criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sunt cele specifice unei bune performanţe. „De exemplu, pentru un şofer personal cerinţele principale sunt: permis de conducere categoria B, experienţă pe un post similar, minime cunoştinţe tehnice auto, persoană organizată, punctuală, sociabilă. Pentru sudori: experienţă în specializarea în care urmează să lucreze, deţinerea anumitor autorizaţii specifice; pentru un bucătar cerinţele pot fi: expereinţa într-o poziţie similară, cunoştinţe şi experienţă în anumite bucătării în funcţie de specifiul restaurantului, diplomă de bucătar”, ne-a mai declarat reprezentanta Wise Human Systems.

Vârsta optimă

În ceea ce priveşte vârsta celor cu salarii mari, aceasta nu reprezintă neapărat un impediment.Totuşi, în majoritatea cazurilor este nevoie de experienţă.”Din punct de vedere al vârstei lucrurile sunt în dezavantajul tinerilor absolvenţi de liceu,căci se află într-o situaţie foarte dificilă atunci când îşi caută un job din cauza solicitării aproape generale de experienţă în domeniu fie chiar şi de 1 an. La polul opus, la fel de dezavantajate sunt şi persoanele cu vârsta de peste 45-50 ani”, explică Gabriela Niţă. Nu în ultimul rând,mai contează şi condiţia fizică a angajatului.”Vârsta nu constituie un element de selecţie, dar starea de sănătate şi de condiţie fizică poate fi luată în calcul în cazul posturilor care necesita efort susţinut”, ne-a declarat Sorin Diulescu.


 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...