Unde poţi testa Google Glass şi poţi învăţa de la echipa care a scris primul joc pentru ei

Economica.net
27 09. 2013
colaj_droidcon_77850700

La Droidcon, cel mai important eveniment dedicat Android, poţi testa, în premieră, faimoşii ochelari Google, anunţă organizatorii evenimentului.

Mai mult, cei prezenţi pot învăţa de la echipa de dezvoltatori români care a scris prima aplicaţie pentru platforma Google Glass ce presupune să scrii astfel de aplicaţii. 

De asemenea, participanţii vor asista, în direct, la concursul între cele mai bune 10 aplicaţii mobile dezvoltate pe Android, selectate, prezentate şi premiate la Droidcon. În cele două zile, cât durează evenimentul, participanţii vor afla, totodată, cele mai importante noutăţi în materie de Android (dezvoltare de aplicaţii, strategii de monetizare, securitatea aplicaţiilor mobile, design, etc).

De asemenea, este un eveniment important pentru dezvoltatori. La Droidcon poţi testa dacă aplicaţia ta are un design bun, dacă e completă sau de ce nu are succes în „appstore” – totul în cadrul Design Thinking Lab. În plus, vor putea fi întâlniţi liderii din zona de dezvoltare, cu care se va putea comunica pe durata evenimentului.

Droidcon se desfăşoară la Bucureşti în perioada 7-8 octombrie. Mai sunt doar 10 zile în care se poate achiziţiona biletul pentru conferinţă în valoare de 125 de euro. La achiziţia unui număr mai mare de bilete se acordă reduceri între 10-30% în funcţie de numărul acestora şi pot beneficia de un pachet de partener (bilete plus promovare).