Unde sunt cele mai mici preţuri la case şi vile

Economica.net
20 01. 2014
case_14486700

Bucureştiul este singurul oraş unde preţul la case şi vile depăşeşte pragul de 1.000 de euro/mp, cu o valoare medie înregistrată în 2013 de 1.038 euro/mp. Acesta este urmat de Cluj-Napoca, unde o vilă costă 890 de euro/mp. 

La polul opus, cele mai ieftine case şi vile sunt cele din Alexandria (429  euro/mp) şi Botoşani (438 euro/mp).

Dintre oraşele mici, cu populaţie sub 125.000 locuitori, cele mai mici prețuri s-au înregistrat la Reșița cu o medie de 458 eur/mp și Baia Mare cu 509 eur/mp.

Au fost luate în considerare doar proprietățile construite sau pentru care s-au realizat revizii capitale începând cu anul 2010, cu grad mediu de finisare, regim de înălțime P+1E sau P+M, în condițiile unor suprafețe construite desfășurate medii (140 – 150 mp) și suprafeţe de teren medii (500 mp).