Unde sunt investiţi banii de pensii ai românilor

Activele totale ale fondurilor de pensii private obligatorii - pilonul II, au crescut, anul trecut, cu 29%. În total, fondurile de pensii private obligatorii au 24,7 miliarde de lei, la finalul aniului trecut, potrivit datelor Autorităţii pentru Supraveghere Financiară. Iată în ce ţin banii.
Economica.net - Dum, 27 mart. 2016, 11:59
Unde sunt investiţi banii de pensii ai românilor

Titlurile de stat sunt plasamentele preferate de admnistratorii de fonduri private obligatorii. Aici au fost investite 16,26 miliarde de lei, sumă care a crescut cu 25% în ultimul an.

Acţiunile, sunt din punct de vedere al sumelor investite, al doilea tip de plasament preferat. Sumele investite au ajuns la 4,74 miliarde de lei, în creştere cu aproape 30% faţă de finalul anului 2014.

În depozite constituite la bănci, fondurile de pensii au investit 1,16 miliarde de lei, sumă care a crescut cu 52% în ultimul an.

Investiţiile în titluri ale organismelor de plasament colectiv de valori mobiliare (fonduri de investiţii) au ajuns la 960 de milioane de lei, în creştere cu 65% în ultimul an.

Obligaţiunile emise de companii au strâns  930 de milioane de lei din banii fondurilor private de pensii obligatorii. Suma este cu 16% mai mare, la finalul lui 2015, faţă de finalul lui 2014.

Obligaţiunile municipale încep să conteze în topul plasamentelor fondurilor de pensii. La finalul anului trecut, aici erau plasate 360 de milioane de lei, în creştere cu 418% faţă de valoarea înregistrată cu un an în urmă. “Creşterea semnificativă (…) a fost determinată de subscrierea sumei de 300,9 milioane de lei, reprezentând aproximativ 14% din oferta de obligațiuni municipale emise în lei inițiată de primăria București, cu o rată a cuponului între 2,8% și 5,1%, în funcție de scadență”, se explică în statistica ASF.

Structura investitiilor fondurilor private de pensii obligatorii

La sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, erau înregistraţi în sistemul pensiilor administrate privat 6,56 milioane de participanţi, ceea ce înseamnă un avans anual de 4,18%.

Contribuţia medie la nivelul participanţilor cu contribuţii în decembrie 2015 a fost de 113,21 lei, în creştere cu 27% faţă de perioada similară a anului precedent.

Valoarea medie a unui cont aferent Pilonului II pentru cei 3,19 milioane participanţi care au avut contribuţii lunare (în perioada mai 2008 -decembrie 2015) a fost de 5.639 lei (aproximativ 1.200 de euro), ceea ce reprezintă o creştere anuală de 26%.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...