Unde te angajezi dacă ai citit măcar cinci cărţi în ultimii doi ani

Economica.net
25 09. 2016
most_frequently_challenged_book_ftr_36424700

Prăvălia cu cărţi angajează un librar.
Candidatul potrivit pentru acest post trebuie să fi citit cel puţin cinci cărţi în ultimii doi ani, să vorbească corect limba română, să fie rezistent la stres. De asemenea, trebuie să fie adaptabil, să aibă iniţiativă, să dovedească uşurinţă în comunicare, abilităţi de vânzare, atenţie distributivă, spirit de echipă. Candidatul ideal pentru acest post este empatic, zâmbitor şi orientat către clienţi.

Printre responsabilităţile candidatului selectat pentru acest post se numără asistenţa oferită clienţilor librăriei, aşezarea cărţilor pe rafturi, inventarul şi efectuarea comenzilor către edituri, înregistrarea comenzilor primite telefonic, păstrarea curăţeniei pe rafturile cu cărţi.
Librăria Prăvălia cu cărţi activează pe piaţa din Constanţa din anul 1990.