Unele bănci nu vor trece testele de stres derulate de BCE – şeful Autorităţii Bancare Europene
‘Vor exista bănci care nu vor reuşi să treacă testele de stres, dar important nu este numărul acestor instituţii, ci să înţelegem amploarea ajustărilor care trebuie realizate şi cât din acest proces va schimba într-adevăr sistemul’, a declarat Enria, la o conferinţă desfăşurată la Viena.
Şeful EBA a refuzat să dea detalii suplimentare.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat recent, pentru Reuters, că rezultatele testelor de stres derulate în rândul celor mai importante instituţii de creditare din zona euro vor fi anunţate duminică, 26 octombrie. Băncile vor primi rezultatele testelor cu 48 de ore înainte de publicarea lor pentru a le permite să revizuiască datele şi să-şi pregătească reacţiile.
Anunţarea datelor într-o zi de duminică reduce riscul scurgerii unor informaţii sensibile în timpul şedinţelor de tranzacţionare de pe principalele pieţe, deoarece băncile vor primi rezultatele vineri seară, după închiderea burselor.
Conform rezultatelor unui sondaj derulat de Goldman Sachs în rândul marilor investitori instituţionali, nouă din cele aproximativ 130 de bănci testate de BCE ar urma să pice examenul, cele mai mari şanse fiind în cazul băncilor din Italia, Germania şi Grecia.
Crucial pentru BCE este ca rezultatele testelor să fie în linie cu aşteptările pieţelor, în condiţiile în care precedentele runde de teste, derulate în 2010 şi 2011, au fost discreditate, pentru că necesităţile de capital identificate de BCE au fost mult mai mici decât ceea ce considerau investitorii.
‘De data aceasta, BCE este percepută că a gestionat bine procesul până acum, o dovadă fiind creşterea gradului de credibilitate’, se arată în raportul Goldman Sachs, potrivit căruia 89% din investitori cred că de data aceasta testele vor fi credibile, faţă de 70% la precedentul sondaj din luna octombrie.
Se consideră cel mai probabil faptul că băncile greceşti şi italiene nu vor trece testele de stres ale BCE. Potrivit investitorilor intervievaţi de Goldman Sachs, cele mai mari şanse de eşec sunt în cazul băncilor Monte dei Paschi şi Banca Popolare di Milano, ambele din Italia, Piraeus, Eurobank şi Alpha Bank, toate din Grecia, Commerzbank (Germania), BCP (Portugalia), Raiffeisen Zentralbank (Austria) şi Banco Popular Espanol (Spania).
Rezultatele trebuie publicate înainte de 4 noiembrie, când Banca Centrală Europeană va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro. Testele de stres vor evalua starea de sănătate a celor mai mari 130 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor şi, de asemenea, a capacităţii lor de a face faţă şocurilor şi stresului. Analiza, de o complexitate şi profunzime fără precedent în Europa, este destinată să restabilească încrederea în sistemul financiar din zona euro.
Băncile europene au început deja pregătirile strângând peste 100 de miliarde de euro în 2014, vânzând din active şi ştergând credite neperformante.