Unele hoteluri din Mamaia au grad de ocupare de aproape 100% pentru perioada Revelionului

18 12. 2023
new-years-eve-1905144_1280

Potrivit unui comunicat de presă, finalul anului 2023 se apropie cu paşi repezi, iar petrecerea Revelionului pe litoralul românesc, în staţiunea Mamaia, a devenit principala alternativă a turiştilor, după staţiunile montane.

„Hotelierii îi aşteaptă la malul mării pe toţi cei care vor să petreacă altfel noaptea dintre ani, cu meniuri rafinate, petreceri tematice, muzică bună, pachete Spa şi multă voie bună”, reiese din comunicat.

Anumiţi hotelieri din staţiunea Mamaia, cei care au condiţii de organizare a Revelionului şi oferă cazare pe timp de iarnă, spun că unităţile au grad de ocupare de aproape 100%.

„În prezent pachetele pentru Revelion s-au vândut în proporţie de 90 la sută. În câteva zile cu siguranţă nu vom mai avea locuri”, susţine managerul hotelului Riva din staţiunea Mamaia, Adrian Dinu.

Un alt hotelier spune că un pachet de cazare în cameră dublă standard pentru perioada Revelionului, pentru trei nopţi şi pensiune completă, costă aproape 7.200 de lei.

„Pentru perioada de Revelion s-au rezervat un număr de 55 de pachete ce includ: 3 nopţi de cazare cu pensiune completă, terapii pentru doamne şi domni, welcome package, petrecere de Revelion şi foc de artificii, acces Spa pentru piscină interioară, saună, jacuzzi şi sală de sport. De asemenea, pentru serile de 30.12 şi 31.12 vom organiza petrecere românească, respectiv grecească, cu muzică LIVE. Entertainmentul pentru seara de Revelion va fi asigurat de GIA band, iar copiii vor fi antrenaţi de animatori (mini Disco, face painting şi baloane modelate). Tariful pachetului este de 7190 Lei, pentru un pachet de cazare în cameră dublă standard”, a declarat managerul hotelului Iaki din staţiunea Mamaia, Dragoş Tudorache.

La un alt hotel unde se organizează petrecerea de Revelion pachetul pentru trei nopţi de cazare porneşte de la peste 2.500 de lei/persoană.

„Hotel Vega oferă pentru petrecerea de Revelion 2024 pachete de cazare pentru 3 nopţi, care includ cine cu muzică live, prânz, brunch, cina festivă de Revelion cu momente artistice speciale şi spectacol de artificii. Tariful unui pachet porneşte de la 2.575 lei/ persoană, iar pentru oaspeţii care doresc să petreacă doar cina de Revelion, preţul este de 690 lei/ meniu. În acest moment avem valorificări de aproximativ 50% pentru cazare şi 80% pentru cină”, a afirmat managerul de vânzări al hotelului Vega din staţiunea Mamaia, Raluca Dumitraşcu.

„Înfiinţată în primăvara acestui an, Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa îşi propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potenţialului experienţei de vacanţă pe care staţiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră”, se mai spune în comunicat.