Unele ţări încearcă să împingă Grecia afară din zona euro – ministrul de Finanţe elen
„Există acum în mod clar puteri în Europa care se joacă cu focul (…) şi care ar vrea Grecia în afara zonei euro. Nu trebuie să oferim nimănui scuza care ar conduce la implementarea acestui scenariu îngrozitor pentru Grecia şi economia mondială”, a spus Venizelos, după o întâlnire miercuri cu preşedintele ţării, Karolos Papoulias, potrivit agenţiei elene Athens News.
Ministrul s-a întâlnit cu preşedintele după ce miniştrii de Finanţe din zona euro au anulat o întâlnire programată miercuri la Bruxelles, afirmând că Grecia nu a îndeplinit toate condiţiile pentru aprobarea unui al doilea pachet de împrumuturi externe, de 130 de miliarde de euro.
Venizelos trebuie să participe miercuri, 15 februarie, la o teleconferinţă cu miniştrii ţărilor din zona euro, la care toate condiţiile vor fi „clarificate”.
Potrivit unui oficial european citat de Financial Times, mai multe state din zona euro, în special cele cu rating maxim „AAA”, şi-au pierdut încrederea în promisiunile Greciei de a respecta înţelegerile. Oficiali din Germania, Olanda şi Finlanda cer din ce în ce mai susţinut falimentul Greciei.
„Ne apropiem de faliment. Germania, Finlanda şi Olanda îşi pierd răbdarea”, a spus un important oficial din zona euro.
Una din principalele cauze ale poziţiei tot mai dure a ţărilor din nordul Europei este încrederea că Europa este acum mai bine pregătită pentru a face faţă unui faliment dezordonat al Greciei, după ce şi-a consolidat sistemele de protecţie împotriva contagiunii. În plus, unii oficiali consideră că în acest moment cotaţiile de pe pieţele financiare au luat deja în calcul falimentul Greciei, iar o reacţie negativă va fi limitată.
Miniştrii de Finanţe din zona euro vor participa miercuri la o teleconferinţă şi se vor reuni luni la Bruxelles, pentru o şedinţă obişnuită.