Ungaria a reluat livrările de gaze către Ucraina

Economica.net
12 01. 2015
gaze_4344566532_04878800

‘Sunt în măsură să confirm că livrările de gaze din Ungaria către Ucraina au început’, a anunţat pentru AFP Edina Lakatos, purtătorul de cuvânt al FGSZ, într-un email.

Ea a precizat că 2,6 milioane de metri cubi de gaze au fost livrate sâmbătă, scrie Agerpres.

FGSZ a decis la 25 septembrie să oprească livrările de gaze către Ucraina, o măsură calificată de Naftogaz drept ‘neaşteptată şi inexplicabilă’.

Suspendarea a intervenit la câteva zile după o întâlnire la Budapesta între Aleksei Miller, preşedintele gigantului rus de gaz Gazprom, şi primul ministru ungar Viktor Orban, care lansează în mod regulat avertismente împotriva deteriorării relaţiilor comerciale cu Rusia.

Guvernul Orban a explicat suspendarea prin necesitatea de a creşte rezervele de gaze în Ungaria.

El a adăugat că Ungaria ar trebui să fie pregătită în caz de închidere a conductei la graniţa cu Ucraina prin care tranzitează o mare parte din gazele livrate de Gazprom.

Potrivit operatorului ucrainean Ukrtransgaz, Ucraina a importat în 2013 un total de 600 de milioane de m3 de gaze din Ungaria.

Livrările de gaze din Ungaria către Ucraina se înscriu în cadrul eforturilor Uniunii Europene de a ajuta Ucraina, subminată de conflicte politice şi militare care o opun Rusiei şi separatiştilor din estul ţării.