Ungaria ameninţă că va da în judecată CE pe tema cotelor obligatorii de migranţi

Economica.net
28 10. 2016
1241422_620x410_71776300

Potrivit lui Orban, guvernul său se va folosi de un referendum recent în Ungaria, în care marea majoritate a celor care au votat au respins cotele UE, pentru a contesta decizia Bruxellesului. Prezenţa la vot a fost prea mică pentru ca acest referendum să fie validat, aminteşte Reuters.

Potrivit lui Orban, există un impas cu privire la această problemă chiar acum şi Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei, care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, urmează să propună o soluţie până la următorul summit UE din decembrie.

Orban a declarat la radioul public că în cazul în care Comisia Europeană nu renunţă la ideea cotelor, ‘atunci vom opune rezistenţă… nu vom îndeplini (decizia UE) şi vom da în judecată Comisia’.

‘Va avea loc o dezbatere juridică serioasă dacă o populaţie străină poate fi impusă poporului unui stat membru al UE împotriva voinţei acestuia’, a notat el. ‘Va fi o luptă grea şi pentru aceasta avem nevoie de o Constituţie’ modificată, a adăugat el.

Orban a spus că decizia de a accepta migranţi este o chestiune de suveranitate naţională şi a adăugat că doreşte să amendeze Constituţia Ungariei luna viitoare pentru a interzice instalarea de migranţi în ţara sa.

Premierul ungar a răspuns la afluxul de migranţi anul trecut prin sigilarea frontierelor sudice ale Ungariei cu un gard de sârmă ghimpată şi desfăşurarea a mii de militari şi poliţişti. El a declarat că Ungaria, cu rădăcinile ei creştine, nu vrea să ia un număr mare de musulmani şi că aceştia reprezintă un risc de securitate, aminteşte Reuters.