Ungaria anunţă că şi-a terminat partea din coridorul rutier Via Carpatia. Drumul trece şi prin România şi trebuie finalizat până în 2026

28 12. 2021
via_carpatia___mapa_przebiegu_na_stron_internetow_57719400

Odată cu finalizarea, în toamnă, a autostrăzii M30 din Ungaria, care face legătura între autostrada M3 şi graniţa cu Slovacia, a luat naştere şi ultimul element maghiar al coridorului. În urma secţiunii nou construite între Miskolc şi Tornyosnémeti, de la Budapesta se poate ajunge pe autostradă până la Kosice (Slovacia), precizează MTI.

Odată cu finalizarea acestui drum de mare viteză, Ungaria s-a achitat de toate sarcinile asumate – cu cinci ani mai devreme decât termenul-limită al construcţiei întregii Via Carpatia, care este anul 2026. După autostrada M30, secţiunea maghiară a coridorului continuă cu autostrada M3, apoi cu autostrada M35, în direcţia Debrecen, iar în final, cu autostrada M4, în direcţia Oradea.

“Ungaria a reuşit să îşi dezvolte singură infrastructura proprie de transport – datorită muncii depuse de cetăţenii săi, bazându-se pe creşterea economică. În 2010, lungimea totală a reţelei interne de autostrăzi a fost de sub 1300 de kilometri; acum, ea se apropie de 2000 de kilometri”, a subliniat Tamás Schanda secretar de stat în Ministerul Inovaţiei şi Tehnologiei.

“Datorită investiţiilor realizate în ultimii 11 ani, acum putem ajunge pe drumuri cu patru benzi la Eger, la Salgótarján, la Sopron, la Szolnok, la Szombathely şi la Veszprém. Vorbim, acum, de o legătură completă pe autostradă între capitala Ungariei şi cea a Slovaciei, Bratislava; înainte de 2010, niciun drum de mare viteză nu ajungea la graniţa cu România, spre Transilvania, acum se lucrează, deja, la pregătirea celui de-al treilea. Din 2019 încoace, este al treilea an consecutiv când reţeaua de drumuri de mare viteză din Ungaria a crescut cu peste 100 de kilometri în fiecare an. Impulsul fără precedent al dezvoltărilor este confirmat şi de faptul că progrese comparabile au fost înregistrate numai de două ori”, a explicat oficialul ungar.