Ungaria ar putea începe să primească din 2027 gaze naturale lichefiate din Qatar
Cererea pentru GNL a crescut semnificativ după invadarea Ucrainei de către Rusia, astfel încât Qatarul şi Statele Unite au un rol mult mai extins în aprovizionarea cu gaze a Europei, şi forţând ţările fără ieşire la mare, cum este Ungaria, să caute să-şi diversifice sursele de energie.
„Am ajuns la un acord politic, care este acum urmat de discuţii între companiile Qatargas şi MVM (Ungaria) pentru a stabili cantitatea, ritmul şi ruta de livrare ale gazelor către Ungaria din 2027”, a declarat Szijjarto.
Qatar, cel mai mare exportator global de LNG, nu are surplus de capacitate de export până în 2027, a adăugat oficialul ungar. Acesta nu a răspuns solicitărilor de a da publicităţii mai multe detalii privind cantitatea de gaze care ar urma să ajungă în Ungaria, care încă este dependentă de petrolul şi gazul rusesc.
Conform unui acord pe 15 ani semnat în 2021, Ungaria primeşte anual 4,5 miliarde metri cubi (bcm) de gaze ruseşti via Bulgaria şi Serbia.