Ungaria ar putea să crească taxa impusă băncilor, pentru a-și acoperi găurile din buget – Bloomberg

21 09. 2023
Fußball, Frauen, UEFA Women's Champions League, Olympique Lyonnais - FC Barcelona
Viktor Orban, Ministerpräsident von Ungarn, auf der Zuschauertribüne; Porträt, Einzelbild

Acţiunile celui mai mare creditor al ţării, OTP Bank Nyrt, înregistrau joi un declin de 8% la Bursa de la Budapesta, cea mai semnificativă creştere din ultimele şase luni.

Câştigurile record ale băncilor aşteptate în acest an vor permite Guvernului să ia în considerare o nouă creştere a taxei pe bănci, le-a spus joi economiştilor ministrul de Finanţe, Mihaly Varga. Acesta a explicat că ar putea fi amânate achiziţiile din domeniul apărării şi reduse subvenţiile pentru rata dobânzii, ceea ce potenţial ar putea extinde ţinta de deficit bugetar pentru acest an, de la nivelul estimat de 3,9% din PIB.

Premierul Viktor Orban are dificultăţi cu reducerea deficitului, după ce în ianuarie inflaţia a atins un nivel de vârf, depăşind 25%, ceea ce a afectat cererea pe plan intern, şi a dus la venituri mai scăzute, în timp ce dobânzile ridicate au afectat afacerile.

Deja, Ungaria a impus anul trecut o taxă pe profiturile suplimentare ale băncilor pentru a acoperi gaura din buget, după cheltuielile record de dinaintea alegerilor.

Sectorul este dominat de OTP, urmat de MBH Bank Nyrt, care a apărut în urma fuziunii a trei bănci, precum şi de subsidiarele băncilor occidentale, inclusiv Erste Group Bank AG, Raiffeisen Bank International AG, UniCredit SpA şi KBC Group NV.

Declaraţiile lui Varga privind noile măsuri de consolidare fiscală au venit în timpul unei discuţii încinse cu guvernatorul Băncii Centrale, Gyorgy Matolcsy, care a dat vina pe politicile economice „imprevizibile” şi pe disciplina bugetară redusă pentru nivelul ridicat al inflaţiei, în opinia sa Ungaria fiind una din cele mai vulnerabile economii pe plan global.