Ungaria: Banca Centrală reduce dobânda de bază la nivelul record de 2,3%
În linie cu aşteptările analiştilor, comitetul de politică monetară de la NBH a redus, marţi, dobânda-cheie cu 10 puncte de bază, până la nivelul record de 2,3%.
Autorităţile de politică monetară au redus dobânda de referinţă de la 7% în 2012, profitând de creşterea extrem de mică a preţurilor de consum.
În mai, preţurile de consum au scăzut la nivelul de 0,1%, comparativ cu perioada similară din 2013, pe fondul reducerii preţului energiei pentru gospodării cu 12,5%.
‘O diminuare cu 10 puncte de bază pare sigură, iar întrebarea mai interesantă este dacă în declaraţia NBH se va face referire la posibilitatea unor viitoare reduceri. Ne aşteptăm să facă asta şi să continue cu acceaşi politică monetară în iulie şi august’, a declarat economistul Gergely Tardos de la OTP Bank înainte de anunţarea deciziei NBH.
Anul acesta, forintul s-a depreciat cu 2,6% faţă de euro, iar randamentul obligaţiunilor guvernamentale cu scadenţa în 2018 a scăzut la 3,5%.
Avansul economiei Ungariei a accelerat la 3,5% în primul trimestru din 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, cel mai rapid ritm de creştere din 2006.