Ungaria impune condiții în schimbul aprobării fondului de redresare al UE în urma pandemiei Covid-19

Ungaria va accepta să aprobe constituirea fondului de redresare al UE în urma pandemiei COVID-19 numai dacă Bruxelles-ul va pune capăt procedurii articolului 7 împotriva acestei ţări, care de asemenea nu va accepta stabilirea unor condiţii pentru accesarea banilor din fondul propus, întrucât acesta urmează să fie creat prin emiterea de datorie comună de către statele UE, au declarat joi oficiali ungari, citaţi de MTI, înaintea summitului european din 17-18 iulie.
Economica.net - joi, 16 iul. 2020, 16:59
Ungaria impune condiții în schimbul aprobării fondului de redresare al UE în urma pandemiei Covid-19

”Procedurile articolului 7 împotriva Ungariei trebuie să se termine”, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt, Katalin Novak, vicepreşedinta partidului Fidesz al premierului Viktor Orban.

”Nu trebuie să se exercite presiuni asupra statelor membre în chestiunea statului de drept, care poate fi politizată cu uşurinţă”, a indicat Novak, amintind că parlamentul ungar l-a mandatat pe Viktor Orban să negocieze o înţelegere prin care statele mai sărace ale UE să nu primească proporţional mai puţin decât cele bogate.

De asemenea, alocarea nu trebuie politizată, conform acestui mandat votat de legislativul ungar, a adăugat ea, referindu-se la rezoluţia adoptată marţi de parlamentul de la Budapesta prin care acesta dezaprobă condiţionarea accesului la pachetul de asistenţă economică pentru redresarea după coronavirus de situaţia statului de drept. Viktor Orban şi-a rezervat dreptul de a folosi dreptul său de veto împotriva unui acord în acest sens, ca ultimă soluţie.

Katalin Novak a insistat în interviul pentru Die Welt că nu există criterii obiective sau care să poată fi clar definite şi aplicabile tuturor ţărilor pentru chestiunea statului de drept. ”Prin urmare, ne opunem categoric unor astfel de proceduri. Şi nu suntem singurii”, a concluzionat ea.

La rândul său, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a spus la o conferinţă de presă că Ungaria respinge stabilirea unor condiţii (economice) pentru a beneficia de fondul european de redresare, apreciind că statele membre ştiu cel mai bine care sunt măsurile de care fiecare în parte are nevoie.

Poziţia guvernului ungar este clară: dat fiind că va fi un împrumut făcut în comun de statele membre ale UE, nu o accesare a unor sume constituite prin contribuţii, ”nu trebuie stabilite condiţii”, a subliniat Gulyas.

Este important ca aceste resurse să fie cheltuite numai pentru repornirea economiei, crearea de locuri de muncă şi stimularea creşterii economice, consideră oficialul ungar, remarcând în acelaşi timp că poziţiile statelor membre pe acest subiect sunt încă îndepărtate, astfel că nu este sigur că summitul european din acest weekend se va încheia cu o înţelegere.

Conform propunerii executivului comunitar, din acest fond de 750 de miliarde de euro statele UE, cu precădere cele mai afectate de pandemie, ar urma să acceseze 500 de miliarde sub formă de subvenţii şi 250 de miliarde sub formă de credite. Banii ar urma să fie atraşi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare şi rambursaţi pe termen lung prin instituirea de noi taxe la nivelul UE, mai ales taxe de mediu, cum ar fi o taxă asupra plasticului nereciclabil. Dar un grup de patru state austere (Austria, Olanda, Danemarca şi Suedia) cer ca fondul propus să ofere în special credite şi mai puţine subvenţii.

Pentru crearea fondului de redresare, statele membre trebuie să depăşească divergenţele ce privesc sumele alocate planului, durata acestuia, raportul între împrumuturi şi subvenţii, criteriile de repartiţie a acestora între state, modalităţile de rambursare a sumelor din acest fond şi problema condiţionalităţii, respectiv reformele cerute în schimbul accesării banilor. Comisia Europeană consideră că accesarea sumelor prevăzute în fondul de redresare trebuie condiţionată de reforme economice corelate în special cu agenda europeană privind mediul şi digitalizarea.

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, contribuţia la Pilonul 2 de pensii va creşte la 6%, iar în 2025 veniturile......
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar ...
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...