Ungaria cere redistribuirea rapidă a banilor cuprinși în planul de salvare și amânarea discuțiilor despre statul de drept
„Ţările în nevoie vor banii rapid. Atunci, să le dăm aceşti bani”, afirmă Orban într-un interviu pentru săptămânalul german Die Zeit care va apărea joi.
„Celelalte ţări vor noi reguli privind statul de drept. Foarte bine, le vom discuta. Primul lucru trebuie început imediat, al doilea este mai puţin urgent” şi „poate aştepta câteva luni”, a adaugat el.
Premierul suveranist ungar urmează să îl primească joi la Budapesta pe omologul său polonez pentru „a coordona poziţia” celor două ţări, angajate într-o dispută cu Bruxellesul.
Polonia, prin vocea purtătorului de cuvânt al guvernului, Piotr Müller, a precizat că întrevederea va avea ca temă în principal „negocierile bugetare în curs în Uniunea Europeană’.
„Polonia şi Ungaria intenţionează să-şi coordoneze poziţiile”, a precizat pe Twitter Reprezentanţa permanentă a Poloniei la Bruxelles.
Criticate frecvent de Bruxelles pentru reformele lor acuzate că subminează valorile democratice, cele două ţări s-au folosit săptămâna trecută de dreptul de veto pentru a bloca bugetul multianual şi planul de relansare european şi pentru a se opune astfel unui mecanism care permite privarea de fonduri în caz de încălcări ale statului de drept.
Varşovia vede în acest mecanism care condiţionează fondurile europene de statul de drept „o luptă ideologică” împotriva „valorilor” sale, iar Budapesta se teme că va fi sancţionată pentru politica ei „anti-imigraţie”.
Viktor Orban a acuzat Germania, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, că este responsabilă de blocajul actual.
Premierul ungar denunţă în Die Zeit ceea ce consideră a fi „o modificare insidioasă a contractului, fără ca principalele părţi vizate să fie consultate”.
„Trenul german accelerează şi vrea să ne facem să deraiem”, insistă el, adăugând că a prevenit-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că nu poate accepta această nouă situaţie.
„Ce îmi ceri tu, Angela, este suicid”, i-ar fi spus el.
În ceea ce îl priveşte, Bruxellesul a afirmat miercuri că planul de 750 de miliarde de euro, elaborat de Cei 27 în iulie, „ilustrează solidaritatea” europeană.
„Vetourile Ungariei şi Poloniei sunt pur şi simplu iresponsabile”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în Parlamentul European.