Ungaria consideră inaplicabil acordul european privind reducerea consumului de gaze

Ungaria a calificat drept ''inaplicabil'' acordul prin care statele Uniunii Europene au convenit marţi asupra unei reduceri cu 15% a consumului lor de gaz natural, cu excepţii pentru unele state membre, înţelegere care survine unei noi diminuări a livrărilor de gaze ruseşti prin conducta Nord Stream 1, relatează AFP. transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 26 iul. 2022, 20:28
Ungaria consideră inaplicabil acordul european privind reducerea consumului de gaze

”Este o propunere nejustificabilă, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare care ignoră complet interesele naţionale”, a declarat presei ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

”Le va explica ungurilor cineva de la Bruxelles că în Ungaria există gaz pe care gospodăriile şi companiile nu-l pot folosi? Este o inepţie”, a adăugat oficialul ungar.

El a vorbit şi despre ”baza juridică îndoielnică” a acestui acord, motivând că securitatea aprovizionării energetice ţine de ”responsabilitatea guvernelor naţionale” ale statelor UE.

Dintre cele 27 de state ale UE, doar Ungaria a votat împotriva acordului, pentru adoptarea căruia în Consiliul UE era suficientă majoritatea calificată.

Solicitarea iniţială a Comisiei Europene a fost ca statele UE să-şi reducă uniform cu 15% consumul de gaze, astfel încât volume de gaze să devină disponibile pentru livrări către alte state membre, pentru a fi ajutată în special Germania, ţară foarte dependentă de gazul rusesc.

În cazul unei sistări a livrărilor de gaze din Rusia, volume deja diminuate semnificativ de Moscova ca represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse pentru agresiunea contra Ucrainei, un astfel de şoc major asupra primei economii a UE s-ar repercuta inevitabil asupra ansamblului blocului comunitar, de unde nevoia de ”solidaritate”, a motivat Comisia Europeană.

Acest plan al Bruxellesului a fost însă primit cu critici de mai multe state membre, mai ales cele din sudul UE. Dacă în final acestea au votat compromisul convenit marţi, Ungaria condusă de Viktor Orban şi obişnuită cu conflictele cu instituţiile europene şi-a menţinut poziţia, aceasta şi în contextul în care Szijjarto a fost săptămâna trecută la Moscova pentru a obţine o suplimentare cu 700 de milioane de metri cubi a volumului de gaz rusesc livrat de Rusia ţării sale.

Acordul convenit în final prevede că statele membre vor face ”tot posibilul” să-şi reducă cu 15% consumul de gaze în perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023, faţă de media ultimilor cinci ani.

Acest angajament este voluntar, dar în cazul unui ”risc de gravă penurie” el va deveni obligatoriu, însă mecanismul stabilit ca un compromis pentru a depăşi opoziţia statelor reticente instituie o serie de excepţii, în încercarea de a-l adapta realităţilor fiecărei ţări.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...