Ungaria este gata să înceapă tratativele de aderare la Banca de Dezvoltare Eurasiatică

Economica.net
30 11. 2019
ungaria_86543345_93893900

Aderarea la banca de dezvoltare, prezentă în momentul de faţă în şase state, ar putea aduce întreprinderilor din Ungaria noi pieţe şi resurse, iar pentru economia maghiară noi oportunităţi de investiţii.

Tratativele de aderare ar putea fi încheiate în anul 2020.

Dacă negocierile de aderare vor avea succes, Ungaria se va alătura unei instituţii financiare puternic capitalizate, despre care agenţiile internaţionale de rating afirmă că are un profil financiar bine definit, iar funcţionarea ei corespunde exigenţelor internaţionale, a adăugat ministrul.

EDB a fost înfiinţată de Rusia şi Kazahstan în 2006 „pentru a promova creşterea economică în statele sale membre, pentru a extinde legăturile comerciale şi economice între acestea şi pentru a sprijini integrarea în Eurasia prin investiţii”, potrivit site-ului băncii, potrivit News.ro.

În prezent, statele membre ale Băncii de Dezvoltare Eurasiatice sunt Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan.