Ungaria este pregătită să facă unele concesii în privinţa Constituţiei – Viktor Orban

Economica.net
19 04. 2013
viktor_orban_16330200_99099300

„Din cele trei aspecte ridicate de către José Manuel Barroso (preşedintele CE), putem face concesii în două puncte”, a anunţat şeful Guvernului ungar în cadrul unei intervenţii săptămânale pentru postul naţional de radio MR1.

La 12 aprilie, preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a exprimat „grave preocupări” apărute la Bruxelles din cauza recentului amendament adus Constituţiei ungare, al patrulea în 15 luni.

Textul limitează prerogativele Curţii Constituţionale, aduce o definire mai restrictivă a termenului de familie şi permite evacuarea persoanelor fără adăpost din spaţiile publice.

Din cele trei puncte care, în opinia lui Orban, îl preocupă pe Barroso, premierul s-a declarat deschis la un compromis în privinţa textului ce împiedică marile partide să efectueze campanii electorale la posturi de televiziune private şi în privinţa celui ce autorizează numai preşedintele Oficiului Naţional de Justiţie să mute procese oriunde în ţară.

Referitor la primul punct, „suntem pregătiţi să introducem o excepţie care să stipuleze că noile reguli nu se vor referi la alegerile europene”, a anunţat Orban.

În cazul în care UE vrea „ca mutarea unor procese să nu vizeze cazuri în care UE este implicată, vom propune o soluţie cu plăcere”, a adăugat el.

Al treilea dezacord cu Barroso se referă, potrivit lui Orban, la stabilirea unui taxe specifice pentru populaţie în cazul în care Budapesta ar trebui să plătească o amendă în urma unei proceduri de infrigement aplicate de UE.

„Referitor la acest subiect, cabinetul ungar nu va da înapoi, deoarece noi nu suntem pregătiţi să ne creştem deficitul public din cauza unei amenzi sau despăgubiri internaţionale”, a spus el.