Ungaria impune prețuri fixe la mai multe alimente de bază pentru a limita inflația
„Am decis să intervenim asupra preţurilor a şase produse”, a spus premierul Viktor Orban, într-o postare video pe Facebook.
Măsura vizează zahărul, făina de grâu, uleiul de floarea-soarelui, muşchiul de porc, pieptul de pui şi laptele cu 2,8% de grăsime, a explicat prim-ministrul.
Orban a subliniat că furnizorii cu amănuntul vor trebui să coboare preţurile la aceste şase produse la nivelul din 15 octombrie 2021, însă nu a menţionat compensări economice din partea Guvernului.
Premierul a justificat măsura prin creşterea preţurilor la energie şi a adăugat că aceste alimente vor putea fi cumpărate la preţ redus începând din 1 februarie.
Ungaria a stabilit deja un preţ maxim pentru benzina 98, care nu trebuie să depăşească 1,35 euro pe litru.
Citește și: Guvernul maghiar a decis să plafoneze prețurile combustibililor
Deşi electricitatea avea deja un preţ maxim în Ungaria începând din 2013, recenta majorare a preţurilor la energie la nivel mondial are un efect secundar în ţara centro-europeană, mai scrie EFE.
Conform calculelor preliminare ale Guvernului, inflaţia în Ungaria a fost în 2021 de 5,1%, faţă de 3,3% în 2020.
Ungaria, care nu se află în zona euro, va avea în 3 aprilie alegeri legislative, iar Viktor Orban urmăreşte al patrulea mandat consecutiv, adaugă agenţia spaniolă.