Ungaria încalcă legislaţia UE pentru că îi scuteşte pe micii producători de palincă de la plata accizelor
Legislaţia europeană cere statelor membre să aplice accize pentru băuturile alcoolice altele decât vinul şi bere în valoare de minim 550 de euro per hectolitru de alcool pur.
În schimb, în Ungaria este în vigoare încă din toamna lui 2010 o lege care permite scutirea completă de la plata accizelor a unei cantităţi anuale de 50 de litri de palincă produsă pentru consumul personal. Directiva UE permite doar o reducere de 50% faţă de acciza normală pentru acest gen de băuturi distilate.
‘Acciza pentru băuturile spirtoase în Ungaria este de zero forinţi pentru o cantitate maximă de 50 de litri pe an ceea ce înseamnă o scutire totală’, subliniază CEJ. ‘Directiva nu permite statelor membre să introducă reguli preferenţiale dincolo de ceea ce este permis de legislaţia europeană’, a adăugat curtea.
În reacţie, Ministerul ungar al Economiei a informat că Guvernul de la Budapesta este decis să protejeze tradiţia ungară în domeniul băuturilor distilate care face parte din patrimoniul cultural. În plus, Guvernul ungar va demara negocierile cu Comisia Europeană pentru a se asigura că aceste tradiţii vor putea fi păstrate în limitele definite de UE.