Ungaria îngheață pentru șase luni dobânzile la creditele ipotecare, pentru a proteja populația de creștere costurilor
Banca Naţională a Ungariei, prima bancă centrală din Uniunea Europeană care a început să majoreze costul creditului de la debutul pandemiei de coronavirus, a crescut dobânda de politică monetară cu 180 de puncte de bază începând din luna iunie şi până în prezent, ducând-o la cel mai ridicat nivel de după luna mai 2014.
În luna noiembrie rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la 7,4%, cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, stimulată de creşterea preţurilor la carburanţi, alcool şi ţigări. Preţurile la servicii au crescut cu 4,6%. Banca Naţională a anunţat că va continua să majoreze dobânzile şi anul următor pentru a ţine sub control creşterea preţurilor şi a estimărilor inflaţioniste.
„Inflaţia afectează şi alte domenii, de exemplu dobânzile la împrumuturile contractate anterior. De aceea trebuie să construim noi linii de apărare. Vom introduce o îngheţare a dobânzilor la creditele retail”, a spus miercuri Viktor Orban într-o postare video pe Facebook. Premierul ungar a adăugat că dobânzile vor fi îngheţate la nivelul la care erau la finele lunii octombrie, ceea ce ar urma să se traducă prin diminuarea ratelor la bancă începând din luna februarie.
Anunţul premierul ungar a condus imediat la o depreciere cu 2,3% a acţiunilor grupului bancar OTP Bank, în condiţiile în care indicele principal al bursei de la Budapesta înregistra un declin de 0,7%, în mare parte ca urmare a declinului acţiunilor OTP. De asemenea, dealerii de valută susţin că anunţul a afectat şi forintul ungar, care se tranzacţionează în apropiere de minimul istoric de 372 de forinţi pentru un euro atins în luna noiembrie.
Pentru prima dată de la preluarea puterii în 2010, alegerile parlamentare de anul viitor se anunţă a fi cele mai strânse pentru Viktor Orban în condiţiile în care se va confrunta cu front unit al partidelor de opoziţie.
Printre măsurile destinate protejării gospodăriilor de creşterea preţurilor anunţate recent de Viktor Orban se numără plafonarea preţului la carburanţi. În paralel, guvernul Orban a anunţat programe care vizează categorii cheie de votanţi precum cei aflaţi la începutul carierei profesionale, familiile şi pensionarii, pe care încearcă să îi seducă cu reduceri de taxe şi stimulente financiare.